Universitatea din Oradea a tras linie după admiterea din luna iulie, constatând că 3.553 de tineri s-au înscris în anul I la cele peste o sută de programe de studii de licență disponibile.

„În această sesiune, cele mai solicitate programe de studii au fost în cadrul următoarelor facultăți: Facultatea de Științe Socio-Umane, Facultatea de Drept și Facultatea de Medicină și Farmacie”, a transmis UO, joi, printr-un comunicat de presă.

Pentru admiterea de toamnă, care va începe pe 2 septembrie, facultățile orădene vor scoate la concurs 205 locuri bugetate, 90 de locuri bugetate pentru români din afara țării și aproape o mie de locuri cu taxă.

Deocamdată, însă, pe site-ul Universității nu a fost publicată și lista locurilor rămase libere, informațiile disponibile fiind doar cele privitoare la admiterea din luna iulie. Pentru a afla informațiile dorite despre locurile disponibile, tinerii sunt îndemnați să urmărească site-urile facultăților.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!