Imediat după Revoluție, din punct de vedere cultural, Oradea a intrat în Evul Mediu. Banii, atâți câți erau pe la Primărie, se împărțeau după criterii strict politice. Veneau udemeriștii cu ONG-urile lor, pediștii la fel, mai pupau ceva bănet pesediștii și liberalii și cu asta, gata.

Nimeni nu vedea cărțile care, chipurile, erau publicate, nici spectacolele promise, nici noile curente în artă descoperite pe malul Crișului. Paguba era dublă, o dată că banii publici erau sifonați, apoi că proiectele artistice cu adevărat valoroase nu primeau finanțare din lipsă de pile.

Când a ajuns Bolojan la Primărie s-a trecut în extrema cealaltă: toate ONG-urile au fost tăiate de la țeavă, chit că unele meritau sprijin. În schimb, a apărut APTOR-ul, care are un buget semnificativ, dar se și văd activitățile prestate. Practic, aproape că nu este săptămână să nu avem evenimente pentru care merită să ieșim din casă.

Nivelul artistic din acest an a fost atât de ridicat, cu Sounds of Oradea, încât greu va mai reuși APTOR să producă ceva mai valoros anul viitor. Este minunat să vezi că într-un oraș în care există doar Filarmonică, e drept că extrem de performantă, opera și baletul au atâți iubitori. Iar asta în condițiile în care puhoiul de lume a plătit pentru a o vedea pe minunata Angela Gheorghiu, pe violonceliștii din Praga și Baletul din Sofia.

Bravo organizatorilor și sper că la anul vor avea grijă să ceară oprirea circulației pe durata concertului și să-i roage pe birtași să lase muzica din localuri în surdină!

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!