Orădenii care au ratat lansarea celor mai recente cărţi semnate de profesorul şi ecologistul Orlando Balaş mai au o şansă. Scriitorul organizează al doilea eveniment pentru prezentarea cărţii de poezii „Terra 2.0” şi a celei de dramaturgie „Incomod”.
„Evenimentul era programat inițial în amfiteatrul Cetății Oradea, dar canicula ne-a obligat să alegem un loc mai răcoros”, a precizat autorul. Cea de-a doua lansare va avea loc marţi, de la ora 18.30, la cafeneaua Morrigans din Oradea (str. Vasile Alecsandri nr. 19).
Volumul „Terra 2.0” cuprinde mai multe poezii dedicate naturii, pe care Balaş le-a scris inspirându-se din realitate. „E o carte pe care o citești dintr-o răsuflare. O carte pe care aș împărți-o copiilor în școli, aș pune-o în cutiile poștale, le-aș da-o celor care se relaxează prin parcuri, le-aș face-o cadou petrecăreților de la grătare", a descris volumul scriitoarea Monica Bologa.
Tot folosind realitatea ca sursă de inspiraţie, Orlando Balaş a scris şi cele trei piese de teatru social din cartea „Incomod” - „Sieg Heil sau Triumful binelui” (o distopie istorică), „Lasă-mi aripile” (o dramă care a câștigat în anul 2020 concursul de dramaturgie al Teatrului Regina Maria din Oradea) şi „Noaptea ca hoţii” (o panoramă critică a societății românești contemporane și în același timp o reverenţă a autorului faţă de mişcarea civică). De altfel, apariţia acestei din urmă cărţi a fost finanţată de firma Reifen Trade / Torque Tyres, patronată de Cosmin Bursaşiu, un fondator al mişcării „Oradea civică”.
La lansare, va fi prezentat şi primul volum de poezii scris de Balaş, „Borderline” (apărut în 1995), iar doritorii vor putea cumpăra orice carte scrisă de el, inclusiv manualul de limba germană care, de 15 ani, este cel mai vândut asemenea volum din România.