Oradea a fost declarată joi, prin Hotărâre de Guvern, staţiune turistică de interes național la propunerea Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, care a dat curs unei solicitări a municipalităţii.

Noul statut îi va permite să atragă mai uşor investiţii şi fonduri europene pentru dezvoltarea zonei turistice Centrul Istoric - Coridorul Crişul Repede.

"Investitorii ar putea accesa finanţări structurale europene pentru construirea de structuri de primire turistice, fapt ce va contribui la creşterea numărului turiştilor de pe piaţa internă şi externă. De asemenea, avȃnd ȋn vedere efectul multiplicator al turismului ȋn sectoarele economice conexe, precum transporturile, construcţiile, agricultura, artizanatul şi comerţul cu amănuntul, realizarea unor proiecte de dezvoltare a turismului ȋn localităţile atestate staţiuni turistice vor genera efecte benefice pentru dezvoltarea economică şi creşterea calităţii vieţii a rezidenţilor acestor zone", se menţionează într-un comunicat al Guvernului.

Potrivit comunicatului, la solicitarea administraţiilor publice locale, joi au mai fost declarate staţiuni turistice de interes național localităţile Tăşnad (jud. Satu Mare), Lacu Sărat (jud. Brăila) şi Zona Turistică Borlova – Muntele Mic (Comuna Turnu Ruieni, jud. Caraş-Severin).

La fel, pentru exploatarea potenţialului turistic au fost atestate ca staţiuni turistice de interes local localităţile Tăuţii Măgherăuş (jud. Maramureş), Vama (jud. Satu Mare), Ocnele Mari (jud. Vâlcea), Peştişani (jud. Gorj), Jucu (jud. Cluj).

În prezent, în România sunt atestate 51 de staţiuni turistice de interes naţional şi 77 de interes local.

După cum BIHOREANUL a mai scris, municipalitatea orădeană a făcut în ultimii doi ani mai multe demersuri oficiale pentru declararea municipiului Oradea stațiune turistică de interes național dar și stațiune balneară.

Măsură vizează exploatarea potențialului turistic al orașului, în condițiile în care administrația locală a investit milioane de euro în reabilitarea clădirilor istorice, a centrului orașului și a malurilor Crișului Repede folosind atât fonduri de la bugetul local cât și finanțări de la bugetul central și cel al Uniunii Europene.