EuropeanBestDestinations.com, un site dedicat turismului din Europa, a inclus şi Oradea pe lista locurilor care merită vizitate în 2022. Compania ne onorează, că suntem în aceeaşi oală cu Viena, Roma sau Londra.

Imediat au apărut voci care se revoltă de prezenţa noastră în clasament, cât timp avem o grămadă de probleme, de la cele mai mici salarii la o grămadă de străzi neasfaltate.

Observaţiile sunt parţial corecte, numai că un turist nu va merge neapărat pe străzile desfundate ale oraşului, cum nici noi nu mergem prin cartierele rău famate ale marilor capitale pe care le vizităm. Iar pe turişti îi interesează prea puţin veniturile băştinaşilor.

Pe de altă parte, nu doar oraşe celebre au intrat în competiţie, ci şi unele mai mici, ca Plovdiv, Lahti sau Ljubljana. Mai mult chiar, locuitorii noilor destinaţii s-au mobilizat şi şi-au votat oraşul, drept urmare acestea au luat faţa Londrei sau Romei. De aici se vede clar caracterul relativ al clasamentului.

În ciuda nemulţumirilor, nu cred că trebuie să ne fie ruşine de oraşul nostru. Chiar şi în metropolele în care lucrurile sunt foarte bine puse la punct există locuitori nemulţumiţi, pentru că asta e în firea lucrurilor. Dacă nu ne place cum se dezvoltă oraşul nu înseamnă că Oradea nu are ce arăta turiştilor.

În ce priveşte suspiciunea că prezenţa noastră în top se datorează unor sume plătite de Primărie, nu văd nicio problemă, câtă vreme cheltuielile sunt transparente. Platforma respectivă practic face reclamă oraşelor şi e clar că nu dezinteresat. Cum peste tot reclama costă bani, trebuie să umblăm la portofel dacă vrem ca lumea să afle de noi.

Dacă Debreţinul a fost capitala culturală a Europei, pe bună dreptate, cred că şi vecina Oradea merită măcar o nominalizare ca destinaţie europeană.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!