1806. Spitalul Olosigului
Imobilul din colţul străzilor Republicii şi Louis Pasteur reprezintă una dintre cele mai vechi clădiri spitaliceşti din oraş. În anul 1803, arăta istoricul Liviu Borcea, fostul primar al aşezării Subcetate, Szabó Ferenc, a lăsat prin testament 500 de florini pentru ridicarea unui spital. A fost identificat un teren în Olosig, pe drumul către sediul Episcopiei Romano-Catolice, pe unde la acea vreme trecea pârâul Paris. În 1806 a fost edificată o clădire cu 24 de paturi, numită Lazaretum (de la Sfântul Lazăr, protectorul bolnavilor).
În 1853, spitalul a fost declarat public de către reprezentantul Guvernului din Viena în Oradea, Zichy Herman, în acelaşi deceniu fiind adăugat şi etajul. Cum populaţia Oradiei creştea, unitatea s-a extins succesiv. În 1873 s-a construit pavilionul dispus pe strada Louis Pasteur, unde erau internaţi bolnavii psihic şi cei venerici, iar în 1895-1897 s-au realizat extinderile pentru serviciul economic, morgă şi noua sală de operaţii.
Secţia de psihiatrie a fost mutată în 1903 într-un spital nou, iar în vechiul stabiliment au fost deschise spaţii de tratament pentru oftalmologie, pentru tuberculoşii osoşi, iar din 1923 şi farmacia. În perioada interbelică avea circa 250 de paturi, 7 secţii, serviciu de radiologie şi 100 de angajaţi.
2025. Aşteptând vremuri mai bune
Faţadele dinspre stradă, nemodificate din ultimii ani ai secolului XIX, sunt sobre, cu ferestre înalte rectangulare, pilaştri şi capiteluri şi o ghirlandă întinsă de la un capăt la celălalt al etajului, deasupra ferestrelor. Clădirea veche a spitalului este azi monument istoric. În 1937 a fost finalizată biserica din curtea instituţiei.
În continuarea imobilului vechi, pe strada Republicii, s-a realizat, în anii 1970, o supraetajare a unei clădiri parter, pentru extinderea spitalului. Multă vreme, acesta a fost Spitalul Judeţean Bihor, dar după înfiinţarea noului spital de pe strada Gheorghe Doja, în 1984, a rămas ca un spaţiu complementar, devenind Staţionarul II.
El a continuat să funcţioneze cu cabinete şi spitalizare continuă cu 305 paturi, găzduind un timp şi sediul administrativ al Spitalului Judeţean, Secţiile de Boli infecţioase şi Serviciul Judeţean Antirabic. După reorganizarea spitalelor din Oradea, în 2022, unitatea a devenit Staţionarul 6, pentru tratarea bolilor infecţioase, a afecţiunilor dermatovenerologice, alergologice şi imunologice. Totuşi clădirea nu a beneficiat de nicio renovare şi modernizare majoră de decenii, aflându-se într-o fază avansată de degradare.