Agenţia internaţională Fitch Ratings a menţinut, prin cea mai recentă evaluare realizată la începutul lunii aprilie, ratingul de tip „BBB-” acordat municipiului Oradea, ceea ce înseamnă că oraşul rămâne recomandat pentru investiţii.
În schimb, agenţia a redus perspectiva asociată acestui rating, de la „stabilă” (atribuită anul trecut), la „negativă”. Aceasta indică faptul că, în funcţie de evoluţiile economice viitoare, ratingul oraşului ar putea fi retrogradat.
Risc scăzut pentru investiţii...
Potrivit unui comunicat trimis miercuri de Primăria Oradea, orașul îşi păstrează calificativul „BBB-” pentru împrumuturile pe termen lung, atât în valută, cât şi în moneda naţională.
Acesta este cel mai scăzut nivel din categoria „recomandat pentru investiţii”, dar reflectă în continuare capacitatea oraşului de a-şi respecta obligaţiile financiare.
„Reconfirmarea Municipiului Oradea în grupa ratingurilor cu grad investiţional – cea mai ridicată credibilitate – relevă, încă o dată, riscul scăzut pentru investiţii în oraşul nostru şi capacitatea administraţiei publice locale de a rambursa împrumuturile şi de a efectua la timp plăţile pe termen scurt", se arată în informarea municipalității.
În acest context, ratingul „BBB-” contribuie la consolidarea credibilităţii municipiului în faţa potenţialilor finanţatori, în eventualitatea contractării unor noi credite.
„Municipiul nostru este angrenat în cel mai complex program de investiţii din ultimele decenii. Proiectele finanţate prin PNRR şi prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională implică sume semnificative de cofinanţare proprie, motiv pentru care suntem nevoiţi să apelăm la împrumuturi bancare. Deţinerea unui rating din categoria «Cea mai ridicată credibilitate» ne asigură accesul la pieţele internaţionale de creditare şi dobânzi mai avantajoase", a declarat primarul Florin Birta.
...dar cu perspective negative
Trebuie menţionat – aspect omis în comunicatul de presă al Primăriei – că, deşi a reconfirmat ratingul Oradiei, agenţia Fitch a retrogradat perspectiva acestuia la „negativă” (n.r. „BBB- with Negative Outlook”), conform unei informări publicate pe site-ul Fitch Ratings în 11 aprilie.
Trecerea de la perspectiva „stabilă” (evaluarea din aprilie 2024) la „negativă” sugerează posibilitatea unei scăderi a ratingului în viitor.
După cum BIHOREANUL a mai scris, agenţia Fitch a modificat perspectiva de rating a României în „negativă” încă din decembrie anul trecut, ceea ce a influenţat şi modul în care sunt percepute performanţele financiare ale oraşelor din ţară. La această decizie a contribuit și instabilitatea politică, cauzată de anularea alegerilor prezidenţiale de către CCR şi de rezultatele alegerilor parlamentare, care au dus la un Parlament mai fragmentat şi la o creştere a reprezentării partidelor anti-UE.