Comisia Municipală de Circulaţie Oradea a hotărât, în şedinţa de luni, noi restricţii de trafic în oraş.

Strada George Enescu va fi închisă circulaţiei auto timp de 3 săptămâni, pe tronsonul delimitat de strada Bărăganului şi Bulevardul Magheru.

„De mâine, 23 iunie, se va închide strada George Enescu, tronsonul cuprins între strada Bărăganului şi B-dul Magheru, cu excepţia riveranilor (foto jos)", a anunţat luni municipalitatea orădeană, printr-un comunicat de presă.

Restricţiile de trafic vor fi impuse pe fondul lucrărilor de amenajare a viitorului pasaj subteran din faţa centrului comercial Crişul.

Investiţia este finanţată din fonduri europene, prin proiectul referitor la amenajarea Coridorului de mobilitate urbană Magheru – Republicii.

Potrivit comunicatului, restricţiile vor fi valabile timp de trei săptămâni, „cu menţiunea că firma executantă S.C. Global Industrial va depune toate eforturile pentru finalizarea cât mai rapidă a lucrărilor de intercalare a reţelelor”.

Parcul Traian, Matei Corvin şi Louis Pasteur...

Comisia de Circulaţie a mai avizat, în cadrul aceleiaşi şedinţe, şi alte restricţii de trafic pentru lucrări de infrastructură şi organizarea unor evenimente.

Astfel, miercuri, între orele 10 şi 11, traficul auto în zona Statuii lui Avram Iancu din Parcul Traian va fi restricţionat. Măsura a fost solicitată de Societatea Cultural-Patriotică Avram Iancu, care organizează o ceremonie militară şi religioasă pentru omagierea eroului naţional.

Tot miercuri, între orele 11 şi 12, se va închide circulaţia pe strada Matei Corvin. Restricţiile de trafic au fost aprobate la solicitarea constructorului Webuild SPA pentru testarea noului pod feroviar (foto jos).

Ulterior, în ziua de sâmbătă, acelaşi constructor va opri circulaţia pe strada Louis Pasteur.

Traficul va fi închis de la sensul giratoriu cu strada Ecaterina Teodoroiu până la intersecţia cu strada Vágó Iosif, unde Webuild SPA va face lucrări la podul feroviar (foto jos).

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!