În anul 2023, Oradea va continua să "înverzească". Primăria are în plan mai multe lucrări în parcurile oraşului, inclusiv modernizarea celor mai mari şi vechi parcuri, precum 1 Decembrie, Petőfi şi Libertăţii, amenajarea de noi zone verzi în cartiere, dar şi iniţiative noi pentru oraş, precum plantarea unei păduri dedicate orădenilor trecuţi în veşnicie, amenajarea de acoperişuri şi pereţi verzi în staţiile OTL din Piaţa Unirii şi decorarea stâlpilor de iluminat cu flori.

Petőfi, 1 Decembrie, Libertăţii... 

Adina PopIdei lansate din anul trecut, modernizarea parcurilor vechi din oraş ar putea deveni concretă în anul 2023. Potrivit directorului adjunct al Direcţiei Tehnice din Primărie, Adina Pop (foto), în acest an municipalitatea ar urma să contracteze lucrările pentru Parcul 1 Decembrie, unde studiul de fezabilitate este în curs de finalizare, să pregătească şantierul din Parcul Libertăţii, unde a fost elaborat studiul istoric-arhitectural, şi să dea startul lucrărilor din Petőfi.

"Estimăm demararea execuţiei lucrărilor în luna mai", a precizat Popa. Lucrările în valoare de 8,4 milioane lei vor cuprinde, printre altele, refacerea locului de joacă, a vechiului iaz prin amenajarea unei grădini japoneze, montarea de toalete cu auto-curăţare şi de bănci inteligente, cu internet wi-fi, unde orădenii îşi vor putea încărca telefoanele.

De asemenea, Primăria a comandat proiectarea de noi lucrări de amenajare în lunca Crişului, revitalizarea Parcului I. C. Brătianu, extinderea parcului din şanţul Cetăţii şi modernizarea Parcului 22 Decembrie, firmele care vor realiza aceste planuri urmând să fie alese curând. Pare însă greu de crezut că şi execuţia lucrărilor va demara în 2023.

Verde între blocuri

Pe lângă aceste proiecte, Direcţia Tehnică mai vrea să obţină acordul Consiliului Local Oradea pentru mai multe studii de fezabilitate care vizează amenajarea, extinderea sau modernizarea de spaţii verzi. 

"Printre altele, avem în plan demararea unui proiect de regenerare urbană a spaţiilor din cvartalele de locuit din cartierul Rogerius, etapa I, a unui studiu de fezabilitate pentru «Regenerare urbană Nufărul I», o pădure urbană, coridoare verzi, zone de agrement şi sport", explică Popa.

În cartierul Europa va fi amenajată o grădină urbană, pe străzile Rectorului, Grigore Moisil şi Ion Irimescu câte un parc, iar la intrarea în Turnul Primăriei un scuar. 

Pădurea veşniciei 

Primăria are şi planuri inedite. De pildă, în colaborare cu Asociaţia "Zi de Bine", vrea să transforme o suprafaţă de 6.000 mp într-o pădure de mesteceni. Aici, orădenii vor sădi 100 de arbori, fiecare în memoria unei persoane trecute în veşnicie, iar fiecare copac va avea un cod QR care va dezvălui cine a fost omul astfel onorat.

O noutate pentru oraş va fi şi amenajarea de pereţi şi acoperişuri verzi în staţiile de tramvai din Piaţa Unirii. Tot în zona centrală, Primăria vrea să facă plantări de stejari şi mesteceni. În tot oraşul, anul acesta ar urma să mai fie sădiţi 790 de arbori, în cadrul contractului multianual încheiat anume de Primărie. 

Municipalitatea îşi mai doreşte să organizeze în oraş un manifest de peisagistică, dar deocamdată nu oferă detalii despre eveniment. 

Idei eco

Anul trecut, Direcţia Tehnică a început amenajarea de spaţii verzi sustenabile în oraş, adică zone cu plante nepretenţioase, adaptate climatului şi care nu consumă prea multe dintre resursele pământului. Potrivit funcţionarilor municipalităţii, aceste proiecte vor continua.

"Avem în plan începerea lucrărilor şi poate chiar finalizarea coridorului verde din strada Radu Enescu, un proiect care propune un concept ecologic de amenajare a spaţiilor verzi plantate, cu încurajarea unui caracter natural, fără intervenţii invazive. Sunt prevăzute elemente sustenabile ce încurajează dezvoltarea biodiversităţii, precum hoteluri de insecte, movile artificiale de pământ acoperite cu plantaţii de gazon şi plante perene, zone cu plantaţii dese de arbori şi pergole cu plante căţărătoare", explică Adina Popa.

Pentru acest an, Primăria mai are în plan să decoreze Oradea cu cât mai multe plante perene, să pună ghivece cu flori pe stâlpii de iluminat public şi în scuarurile din Piaţa Ferdinand, să preia în întreţinere Grădina Ciuperca, să monteze un sistem modern de irigaţii în Piaţa Unirii şi să găsească firme care să întreţină eficient mai multe parcuri importante din oraş.

De asemenea, va fi realizat un Masterplan 2023-2033 pentru plantările şi tăierile de arbori din oraş, care va dicta lucrările ce trebuie realizate pentru un fond vegetal sănătos în oraş, şi se vor amenaja 10 locuri de joacă în jurul blocurilor din municipiu. Aşadar, se anunţă un an promiţător pentru verdele Oradiei...


Vocea străzii

Cum credeți că ar trebui să amenajeze Primăria parcurile din oraș?

Unele parcuri nu au nevoie de noutăți, doar de îngrijiri: iarba tunsă, gardul viu, la fel, arborii toaletați. Și să fie plantate flori.

Dorina Pădure

Ar trebui puse niște leagăne mai solide, ca și copiii mai grăsuți sau adolescenții să se poată da pe ele, fără să le distrugă.

Barabas Emese

Să nu înceapă lucrările deodată la toate parcurile, că nu mai avem unde ieși. Să nu taie arborii existenți și să pună cât mai puțin beton. 

Elisabeta Abrudan

Locurile de joacă trebuie să fie pe categorii de vârstă, aleile umbrite și cu multe bănci, trebuie surse de apă potabilă și grupuri sanitare.

Valer Crișan

Parcurile trebuie să fie cât mai naturale, cu copaci înalți, flori, fără tufișuri, fără fântâni. Trebuie toalete, care acum sunt tufișurile. 

Joó Emilia

Avem nevoie și de țarcuri mari pentru câini, unde să poată alerga fără să deranjeze. Suntem foarte mulți oameni cu câini în cartiere.

Maria Iulia Băcăran

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!