Orădenii mai pot cere doar până vineri bani de la municipalitate pentru evenimentele pe care vor să le organizeze.

Potrivit unui comunicat al municipalităţii, domeniile pentru care organizaţiile neguvernamentale pot cere finanţare nerambursabilă sunt: cultură, învăţământ, sport, tineret, protecţia mediului şi social-comunitar.

"Proiectele pot fi depuse până în data de 31 03 2023, ora 12.00, iar documentaţia de solicitare a finanţării se va transmite doar în format electronic, pe adresa de e-mail a Municipiului Oradea, primarie@oradea.ro" se menţionează în comunicat.

În cazul documentelor care depăşesc capacitatea emailului primăriei, de 20 Mb, solicitaţii vor folosi servicii de transfer fişiere prin platforme online precum Google Drive, WeTransfer sau altele.

Etapa de evaluare a proiectelor va avea loc în perioada 01 – 30 aprilie 2023, ora 12.00, urmând ca lista proiectelor admise la finanţare să fie aprobată în şedinţa ordinară a Consiliului Local din luna aprilie.

Proiectele vor fi analizate în funcţie de relevanţă în raport cu evenimentele oraşului (30 puncte), soliditatea financiară (30 puncte), consistenţa tehnică privind concordanţa dintre obiective şi rezultate (15 puncte), rezultatele aşteptate (15 puncte) şi capacitatea managerială (10 puncte).

La fel ca anul trecut, Primăria pune la bătaie 300.000 lei, din care 100.000 lei reprezintă suma rezervată pentru acţiunile de tineret.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!