Veniturile municipiului Oradea de pe urma celor trei parcuri industriale au scăzut anul trecut cu 20%, echivalentul a circa 820.00 euro, ca urmare a restrângerii activităţii firmelor pe fondul pandemiei de Covid-19.

Au "produs" mai puţin

Sumele încasate de bugetul local în 2020 de pe urma impozitelor pe salarii, impozitelor pe proprietate, taxelor de autorizare şi vânzărilor de terenuri din parcurile industriale orădene s-au redus anul trecut de la 20 milioane lei la circa 16 milioane lei.

"Pe fondul pandemiei, unele companii şi-au redus activitatea, o parte din angajaţi au intrat în şomaj tehnic, iar aceştia neprimind salariu, s-a colectat mai puţin la bugetul local din impozitul pe venit", a declarat directorul Agenţiei de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO), Alina Silaghi, luni, în cadrul unei conferinţe de presă având ca temă raportul de activitate pe anul 2020.

Mai puţini investitori

Investiţiile atrase în parcurile industriale orădene s-au redus şi ele cu 28,5%. Prin comparaţie cu anul 2019, când volumul investiţiilor atrase s-a ridicat la 40,6 milioane euro, anul trecut acestea au fost de doar 33,6 milioane euro.

"Am avut companii, în general mici, care şi-au restrâns activitatea şi ne-au anunţat că renunţă la contractul de superficie. Am scos la licitaţie terenul eliberat şi s-a ocupat imediat", a spus directoarea.

Anul trecut, reprezentanţii ADLO au avut mai multe întâlniri cu potenţiali investitori, însă mulţi au amânat investițiile pentru vremuri mai bune. "Cele mai multe companii cu care am discutat sunt germane dar, dat fiind contextul economic, discuţiile nu s-au finalizat deocamdată cu semnarea de contracte", a zis Silaghi.

Bitum pentru asfaltări

Cea mai mare investiţie atrasă anul trecut, de 5,5 milioane lei, a fost făcută de firma Trucktronic pe o suprafaţă de 35.700 metri pătraţi în parcul industrial III din strada Uzinelor. "Vor aduce emulsii şi le vor transforma aici în bitum pentru asfalt. Compania deja funcţionează, iar investiţia nouă va fi demarată împreună cu un partener din Polonia", a declarat directoarea.

Pentru comparaţie, în anul 2019, cea mai mare investiţie, similară ca şi valoare, a fost făcută de firma Global Invest Project Development, care a ridicat pentru firma Iwis Engine System o hală pentru producţia de lanţuri de distribuţie folosite în industria automotive. "Compania deja funcţionează şi a început producţia", a precizat Silaghi.

Bloc, grădiniţă, parc tehnologic...

În ceea ce priveşte activitatea pe anul 2020, ADLO a anunțat că a finalizat reabilitarea blocului din strada Uzinelor 4, unde au fost amenajate locuinţe de serviciu pentru angajaţii companiilor din parcurile industriale orădene. Primii chiriaşi s-au mutat în bloc în luna octombrie.

În paralel, agenţia a organizat licitaţia pentru construirea primului bloc cu 65 de apartamente din cele trei care urmează să fie ridicate în strada Densuşianu, tot cu titlul de locuinţe de serviciu.

La fel, ADLO a considerat oportună achiziţionarea unei construcţii în Parcul Industrial Eurobusiness I, în suprafaţă de 1.500 mp, constând în birouri şi o hală de producţie, în vederea închirierii către firmele interesate.

Pentru anul acesta, conducerea agenţiei şi-a propus finalizarea lucrărilor de construire a grădiniţei şi creşei din Parcul Industrial I, astfel încât să poată fi dată în folosinţă în toamnă, începând cu noul an şcolar.

Având în vedere experienţa acumulată, la cererea Consiliului Județean, ADLO a preluat anul trecut parcurile industriale ale judeţului Bihor şi parcul ştiinţific şi tehnologic iniţiat de CJ Bihor, pentru a accelera dezvoltarea acestora.