Când s-a dat drumul la circulație în pasajele din Centrul Civic, mulți șoferi au claxonat ca la nuntă. Alții au început să critice lucrarea, scoțând în evidență hibele. Eu cred că nu e cazul să facem nici nuntă, nici înmormântare.

Nu cunosc investiție în infrastructură care să nu fi stârnit împotrivire. Podul Sovata, se știe, a atentat la integritatea broaștelor. Acum, șoferii îl vor dublat. Podul Centenarului a stricat stilul arhitectural al orașului, dar ne-a dat variante utile pentru trafic. Podul Prezan a „periclitat” locul de îmbăiere de la Silvaș, dar fără el am fi fost morți. Despre drumul expres se anticipa că va fi mai tot timpul pustiu, s-a acuzat că se oprea în gard și că plăteam chirie la CFR. Azi s-ar vrea și acesta dublat, că ne scoate spre vamă, și nici bani la CFR nu mai plătim.

Când s-a dat în folosință turbogirația, orădenilor le-a luat trei luni să se obișnuiască cu preselectarea benzilor. La complexitatea lucrării pentru pasaje, probabil va fi nevoie de un an pentru ca toți începătorii să le nimerească.

Pasajele sunt perfectibile. Constructorii nu pot fi mai buni decât poporul din care provin. Au plecat din țară 5 milioane de oameni, dintre care probabil mii de ingineri, proiectanți și sute de mii de șantieriști. Credeți oare că au plecat chiar cei mai proști?

În timp, lucrurile se vor rezolva cu câteva corecții. Probabil se vor mai inversa niște sensuri la arterele secundare, iar pentru fluidizare se vor desființa treceri de pietoni. Ne place sau nu, această investiție va marca zona respectivă și orașul pentru mulți ani, iar, în timp, criticile se vor stinge, la fel cum s-a întâmplat și în cazul celorlalte investiții în infrastructură.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!