Deconspirat de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii că a făcut poliţie politică, mason şi client în două dosare ratate ale DNA Oradea, judecătorul Ovidiu Galea de la Tribunalul Bihor se pregăteşte de pensionare. Nu oricum, ci cu pensie specială. 

Cum, în mod normal, pentru asta ar trebui să mai poarte încă cel puţin un an roba de judecător, magistratul a apelat la o găselniţă: cu ajutorul colegilor de breaslă, şi-a "umflat" vechimea în magistratură cu anii lucraţi ca... poliţist de frontieră. 

CV de securist

Tânăr securist înainte de Revoluţie, judecătorul Ovidiu Galea a fost, după 1990, ofiţer de informaţii al Ministerului de Interne (la celebra UM 0215), apoi poliţist de frontieră, procuror şi, în final, judecător, calitate în care a ajuns anchetat de procurorii DNA Oradea, în două dosare. 

Într-unul, clasat în cele din urmă, i se imputa că împreună cu alte trei judecătoare ar fi tras sforile ca să-l scape de pedeapsă pe un afacerist condamnat şi încarcerat pentru tentativă de viol, iar în al doilea, în care a scăpat cu un avertisment, pentru că nu şi-a declarat apartenenţa la Loja Masonică Ţara Crişurilor.

Despre cariera de dinainte de 1989, magistratul a recunoscut public doar că a fost ofiţer de contrainformaţii în Securitate, pentru câteva luni, timp în care s-ar fi ocupat doar de traduceri, negând permanent că a avut alte colaborări cu fosta poliţie politică. În 2017, însă, BIHOREANUL a dovedit că ascundea adevărul despre trecutul său, ziarul dezvăluind documente ce atestau că "traducătorul" fusese dotat şi el cu pistol mitralieră în timpul Revoluţiei, când demonstranţii se aflau pe străzi. "Este o confuzie", a pretins atunci magistratul, sugerând că nu ar fi fost singurul securist cu numele Ovidiu Galea în judeţul Timiş, unde a activat.

Mai mult, trei ani mai târziu, în 2020, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a stabilit că Galea a fost omul poliţiei politice încă dinainte să fi devenit ofiţer. Sub pseudonimul "Sorin", fusese "turnător" în adolescenţă, când a furnizat informaţii "de interes operativ despre activitatea unor persoane aflate în atenţie, pe lângă care a fost dirijat". Iar ulterior, ca ofiţer de Securitate, din 23 august 1989, a "întocmit documente relevante" în mai multe dosare de urmărire, inclusiv prin spionarea cu sondă optică a unui cuplu de turişti străini cazaţi într-un hotel din Timişoara.

Grabnic la pensie

Previzibil, Ovidiu Galea a contestat decizia CNSAS la Curtea de Apel Bucureşti. În urma procesului, care la cererea lui s-a judecat la secret, în toamna anului 2021 instanţa a stabilit că a colaborat cu fosta poliţie politică comunistă, iar ca ofiţer de Securitate înainte de Revoluţie a încălcat drepturile fundamentale ale omului.

Procesul s-a mutat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde, după cum spun sursele BIHOREANULUI, are termen stabilit pentru septembrie 2023. Însă magistratul nu vrea să aştepte verdictul final care, dacă va rămâne acelaşi cu al instanţei inferioare, l-ar lăsa şi fără robă, şi fără pensia specială! Potrivit articolului 229 din Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor, dacă se stabileşte că un magistrat a fost lucrător sau colaborator al organelor de securitate, ca poliţie politică, acesta trebuie eliberat din funcţie.

Juristul... cu chipiu

Aşa că, vara trecută, Galea a cerut Serviciului Resurse Umane din Tribunalul Bihor o adeverinţă pentru "stabilirea pensiei de serviciu cu luarea în considerare a stagiului echivalat în funcţia civilă de consilier juridic în perioada februarie 1996 - 15 ianuarie 1999". 

În acea perioadă, însă, bărbatul abia terminase Facultatea de Drept - susţinându-şi licenţa în 1996 - şi lucra ca ofiţer în cadrul Poliţiei de Frontieră Bihor, la Salonta şi Valea lui Mihai, deci n-a avut nicio legătură cu activitatea juridică, motiv pentru care solicitarea i-a fost respinsă. 

"Nu a fost încadrat conform Decretului nr. 145/1955 şi nu au fost identificate fişa cu atribuţii şi nici fişa de post de unde să rezulte că a îndeplinit atribuţii prevăzute de Legea 514/2003", adică de consilier juridic, după cum preciza angajatorul, Tribunalul Bihor.

Urmarea? Judecătorul a deschis proces împotriva Tribunalului, Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea şi Casei Judeţene de Pensii Bihor, cerând ca anii lucraţi ca poliţist de frontieră să-i fie asimilaţi ca şi când ar fi activat ca jurist.

Între colegi

Noul litigiu s-a judecat la Cluj, unde în prima fază Tribunalul i-a respins cererea, motivând, pe bună dreptate, că legiuitorul a decis echivalarea vechimii în magistratură doar pentru persoanele care au îndeplinit efectiv funcţii de specialitate juridică. "Or, în enumerarea expresă şi limitativă, această funcţie de ofiţer poliţie de frontieră nu este inclusă", a statuat Tribunalul, arătând că solicitarea magistratului orădean nu era justificată, aşadar pentru perioada cât a fost frontierist "nu îndeplineşte condiţia de vechime în magistratură".

Nu aceeaşi părere a avut-o, ulterior, Curtea de Apel Cluj Napoca, unde anul acesta, pe 20 februarie, printr-o decizie care reprezintă o premieră naţională, judecătoarele Dana Gîrbovan şi Ioana Tripon au obligat Tribunalul Bihor "la eliberarea adeverinţei în vederea stabilirii pensiei de serviciu cu luarea în considerare a acestei perioade ca fiind aferentă exercitării unei funcţii echivalente celei de consilier juridic". Adică taman pe dos decât Tribunalul şi fix cum a vrut Galea!

Galea "rezervatul"

Hotărârea judecătorească nu este încă motivată, deci argumentele pe care se bazează nu sunt cunoscute, iar judecătorul Ovidiu Galea refuză, ca de obicei, să dea explicaţii. 

Întrebat de BIHOREANUL dacă este normal să pretindă ca munca de poliţist de frontieră să-i fie egalată cu una de jurist, Galea a trimis doar un fişier cu extrase din acte normative şi decizii ale CCR, însă niciuna nu specifică faptul că un ofiţer de poliţie de frontieră, chiar cu studii juridice, poate fi asimilat unui consilier juridic. 

De altfel, alţi magistraţi, cum e de pildă fostul şef al Parchetului Bihor, Gheorghe Vidican, procurorul Gheorghe Berce de la DNA, ori Gheorghe Leuca de la Parchetul Curţii de Apel Oradea au primit, potrivit informaţiilor BIHOREANULUI, tot răspunsuri negative la cereri similare, iar aceştia au fost nu simpli grăniceri, ci poliţişti, aşadar au efectuat constant anchete penale. 

"Vă invit să aşteptaţi ca hotărârea să fie redactată", a transmis Ovidiu Galea în doi peri. La scurt timp, însă, cu gândul că noile dezvăluiri ale BIHOREANULUI îi vor strica imaginea la final de carieră, judecătorul a trimis mesaje prietenoase de despărţire redacţiilor care l-au scutit de întrebări deranjate şi care i-au ţinut sub tăcere trecutul controversat. 

"Subsemnatul am avut nefericirea de a fi unicul magistrat român suspendat din funcţie de două ori, ca urmare a trimiterii succesive în judecată pentru fapte care mai de care mai ridicole", s-a lamentat Galea în mesajele făcute publice ca şi cum ar fi deja gata "trecut în rezervă", cu pensia specială rezolvată. Pe care o va încasa ca un judecător merituos şi fără "bube"...


"După ce mai bine de un sfert de veac am crezut în VALORI precum înţelepciune, cumpătare, caracter, demnitate, şi mai ales INDEPENDENŢĂ, nutresc sentimentul că am reuşit să fiu perceput drept un judecător onest, cumpătat, respectat atât în mediul judiciar, cât şi în comunitate"

Din mesajul judecătorului Ovidiu Galea către opinia publică


APROAPE MINISTRU
Judecat de fosta colegă

Dana GirbovanJudecătoarea Dana Gîrbovan (foto), cea care a condus completul de judecată în procesul lui Ovidiu Galea, este preşedinta Curţii de Apel Cluj, iar până în 2008, când a promovat la această instanţă, activase la Judecătoria Oradea şi apoi la Tribunalul Bihor, fiind colegă, practic, cu magistratul orădean. 

Gîrbovan a fondat Uniunea Naţională a Judecătorilor din România, ONG pe care îl şi conduce ca preşedintă şi prin intermediul căruia a susţinut vehement controversatele modificări aduse legilor Justiţiei în timpul guvernării PSD, partid care, de altfel, a şi propus-o în 2019 pentru funcţia de ministru al Justiţiei, fiind însă respinsă de preşedintele Klaus Iohannis.

Judecătoarea a fost, totodată şi adepta înfiinţării Secţiei pentru Investigarea infracţiunilor din Justiţie. În august 2017, UNJR a transmis chiar şi un comunicat în care a arătat că aşa s-ar evita anchete "neprofesioniste şi abuzive", motivate de duşmănii locale, oferind drept exemplu cazul unui procuror local DNA care a inculpat 4 judecători. Deşi nu a fost nominalizată vreo persoană, era vorba despre unul dintre dosarele în care fusese anchetat Ovidiu Galea. 

Ironia sorţii face ca, în timp ce Galea a fost deconspirat pentru că a făcut poliţie politică, Dana Gîrbovan să fie printre judecătorii care se declară cu înverşunare împotriva interferenţei serviciilor secrete în domeniul justiţiei. Mai ştii, hotărârea dată de ea pe seama vechimii lui Galea o fi o metodă inedită de a scăpa Justiţia de "acoperiţi"...


DREPT LA REPLICĂ
Ovidiu Galea: „Am fost găsit nevinovat”

Ulterior apariției articolului, Judedăctorul Ovidiu Galea a trimis redacției un drept la replică, prin care încearcă să justifice, apelând la diverse argumente, echivalarea vechimii ca polițist de frontieră, licențiat în drept, cu vechime în magistratură, iar pe de altă parte precizează că nu poate fi vorba de „două dosare ratate ale DNA” în ceea ce-l privește, ci de „două cauze în care subsemnatul am fost găsit nevinovat pentru că faptele imputate abuziv nu există”. Conținutul replicii, mai jos:

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!