Orădenii iau cu asalt, cât este ziua de lungă, sala de lucru cu publicul de la parterul palatului administrativ al orașului. Peste o mie de orădeni se înghesuie zilnic la ghișee, pentru a-și prelungi parcarea de domiciliu pentru anul 2025, deși plățile se pot face și online.
Cerere mare
„Avem zilnic undeva la 1.200 de orădeni care își plătesc la ghișeu taxa pentru parcarea de domiciliu pentru anul 2025. Oamenii vor să se asigure că nu își vor pierde parcarea de lângă bloc și mulți dintre ei aleg să nu plătească online, ci să vină la Primărie, pentru a avea apoi în mână chitanța, pe care, la nevoie, să o poată prezenta”, a explicat pentru BIHOREANUL un angajat al Primăriei.
Municipalitatea orădeană a anunțat la sfârșitul lunii trecute că orădenii care doresc să își păstreze parcarea de domiciliu și în anul 2025 vor trebui să achite până la finalul lunii decembrie taxa de 160 lei (suma este mai mare dacă locul respectiv a fost licitat).
Totodată, pentru a-și putea prelungi parcarea de domiciliu, orădenii trebuie să aibă plătite toate taxele locale aferente anului 2024.
Plătești taxa sau pierzi parcarea
În Oradea există 21.600 de locuri de parcare de domiciliu amenajate de municipalitate și atribuite șoferilor. La finalul lunii noiembrie, circa 2.000 de locuri de parcare riscau să fie eliberate pentru că deținătorii lor înregistrau restanțe față de bugetul local.
Șoferii care nu își plătesc taxa de parcare până la sfârșitul acestui an vor pierde dreptul de folosință a acestuia.
Spre exemplu, la începutul anului acesta, la nivelul orașului Oradea au fost eliberate circa o mie de locuri de parcare de domiciliu ca urmare a neplății taxei de către deținătorii acestora.
Parcările eliberate au fost puse a dispoziția asociației de proprietari, care le-au atribuit altor solicitanți. Acolo unde au existat mai multe cereri, atribuirea s-a făcut prin licitație.
Anul acesta, cea mai mare taxă pentru un loc de parcare de domiciliu, atribuit prin licitație, s-a ridicat la peste 6.030 lei și a vizat un amplasament situat în strada Transilvaniei 46.
Pentru a evita pierderea locului de parcare la domiciliu orădenii își pot plăti taxa aferentă, precum și restanțele față de bugetul local, atât prin intermediul ghișeelor Primăriei cât și online, accesând rubricile „Fă o plată” și „Ghișeul online Primăria Oradea” de pe portalul municipalității www.oradea.ro și prin aplicația MobilePay.