Piețele orădene și-au deschis joi dimineață și secțiunile de bazar, fără ca măsura să fie anunțată public.

Comercianții de haine, încălțăminte și alte produse au fost anunțați miercuri seară telefonic de către conducerea Administrației Domeniului Public că își pot relua activitatea începând de joi.

„Am luat decizia să deschidem”

„Miercuri am luat decizia să deschidem și spațiile comerciale, cu condiția respectării măsurilor de protecție”, a confirmat joi, directorul ADP, Liviu Andrica, pentru BIHOREANUL, refuzând să intre în amănunte.

Printre altele, comercianții sunt obligați să poarte tot timpul masca de protecție, sub amenințarea rezilierii contractului de închiriere a spațiului comercial, să pună dezinfectanți la dispoziția cumpărătorilor și să respecte restricțiile de circulație în incintă.

Spre exemplu, în centrul comercial cu produse agro-alimentare din Rogerius accesul se face doar prin cele două puncte din străzile Corneliu Coposu și Mihail Sadoveanu, pentru ca angajații ADP să poată măsura temperatura cumpărătorilor.

Celelalte intrări au fost închise cu gratii, chiar dacă ușile propriu-zise sunt larg deschise pentru a asigura circulația aerului.

„Nu vindem nimic!”

În ciuda reluării activității, majoritatea comercianților sunt nemulțumiți de situația creată, având în vedere că vânzările s-au prăbușit.

„Plătim chirie degeaba, pentru că nu vindem nimic. Oamenii se tem să vină la cumpărături de teamă că se infectează cu Covid, că așa s-a zis la televizor. Mulți nici nu știu că piața e deschisă”, a spus o vânzătoare.

Cei mai nemulțumiți sunt comercianții din secțiunea de bazar dinspre strada Blaise Pascal, unde, pentru a ajunge, cumpărătorii trebuie să străbată toată piața, lucru care nu se întâmplă.

„La cei care au spații comerciale spre stația de tramvai poate mai intră cineva, dar până la noi nu vine nimeni, că e departe”, s-a plâns un comerciant.

Secțiunile de bazar au fost deschise după trei zile de suspendare a activității, având în vedere instituirea carantinei parțiale la nivel național.

Peste o sută de comercianți din toate piețele au protestat luni și marți în Piața Cetate împotriva măsurii și au cerut conducerii ADP redeschiderea spațiilor comerciale.