Conducerea PNL a decis, joi, ca bihoreanul Marcel Boloș, care în prezent ocupă două funcții de ministru, să rămână doar la conducerea ministerului Fondurilor Europene.

G4Media.ro scrie că liderii PNL au decis joi după-masă, în cadrul Biroului Executiv, să-l nominalizeze pe Sebastian Burduja pentru portofoliul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Burduja fiind șeful organizației PNL din Sectorul 1, și fiul unui fost vicepreședinte al Bancorex.

Așa cum BIHOREANUL a mai scris, Boloș era la conducerea ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării din luna ianuarie a acestui an, după demisia lui Florin Roman, care a decis să renunţe la portofoliu după ce ziariştii de la Libertatea l-au acuzat, cu argumente, că are mai multe nereguli în CV, dar şi că a plagiat.

Boloș acceptase cu greu această funcție, după mai multe discuții, recunoscând că nu este familiarizat cu domeniul.

Pe 7 aprilie, Marcel Boloș a fost desemnat să conducă, interimar, și Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), după ce fostul ocupant al funcției, Dan Vîlceanu, și-a dat demisia.

Astfel, bihoreanul îl va conduce de acum doar pe cel din urmă.

În vârstă de 53 de ani, Boloş este familiar cu domeniul fondurilor europene, fiind considerat un bun specialist în gestionarea finanțărilor de la Bruxelles. După ce a condus cu succes Direcția de Manangement Proiecte cu Finanțare Internațională din Primăria Oradea, între altele, el a mai fost ministru al Fondurilor Europene, în guvernul Ludovic Orban. Până la începutul acestui an el a fost director al Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest, dar şi consilier onorific al prim-ministrului Nicolae Ciucă pe problematica gestionării fondurilor europene.

G4Media.ro mai scrie că cel care îi va ocupa locul la ministerul Digitalizării, Sebastian Burduja, are 36 de ani și a intrat în atenția publică în 2009 când și-a lansat cu mare fast un ONG dedicat studenților din străinătate.

„Din acel moment, Burduja a gravitat permanent în jurul liderilor politici ai momentului, indiferent de culoarea lor politică, a candidat ca independent la parlamentare, și-a creat un partid care a fuzionat cu PNL, dar nu a avut nici un succes politic sau profesional major.

La evenimentul de lansare a ONG-ului controlat de tânărul Burduja participau personaje precum Dan Voiculescu, Mircea Geoană, Sebastian Ghiță, Mihai Gâdea, conform comunicatului transmis la vremea respectivă de organizatori”, mai menționează G4Media.ro.

Marinel Burduja, tatăl lui Sebastian Burduja, a fost vicepreședintele băncii Bancorex, devalizată în anii 90 în urma acordării a sute de împrumuturi preferențiale unor foști angajați ai Securității comuniste.

O altă decizie luată joi de liderii liberali este aceea ca senatoarea liberală ieșeană Iulia Scântei să fie una dintre propunerile pentru un mandat de judecător la Curtea Constițuională a României.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!