În plin Post al Paștelui, PSD face „regionale” pentru ca activul de partid să-și aprobe liderul - „Jos Guvernul! Jos Bolojan! Jos USR!” - și a programat, la o săptămână după Înviere, un „referendum intern” care să oficializeze obiectivele. Pretextul e arhiștiut: Ilie Sărăcie, cel fără empatie, a luat prea în serios punerea în ordine a statului cocoșat de cheltuieli, datorii și clientelă. Discursul acesta escaladează zi de zi, așa încât dacă lumea creștină și-a împărțit istoria înainte și după Mântuitor, poporul pesedist să-și marcheze existența înainte și după Mântuirea din 20 aprilie.
Dilema este, însă, care-i planul PSD mai departe, după ce scapă de Căpcăun? Pictându-l ca „USR-ist”, durerea PSD e că, de fapt, Bolojan nu-i USL-ist. Declarativ, partidul zice că vrea tot un guvern „pro-european”, dar fără acesta. Or, și PNL, și USR, au decis că dacă PSD rupe coaliția, alta nu mai fac cu PSD. Până și UDMR, cât o fi el de ocupat cu alegerile din Ungaria, a atenționat că nu s-ar băga într-o aventură cu final incert, alături de PSD. Și atunci cine să guverneze România? Grindeanu se jură că nu vrea cu AUR, asta după ce la buget a tras clapa și acestui partid, dar nu va mai putea nici cu actualii parteneri. Și atunci, i-ar împinge în brațele AUR?
Până și cei mai creduli dintre români înțeleg că în criza crizelor - energetică, bugetară, economică și securitară - alungarea lui Bolojan nu rezolvă nimic. Ar putea un premier pe care PSD să-l desemneze din PNL-ul USL-ist, sau chiar Grindeanu însuși, să coboare motorina la 1 leu, să urce salariile la cer? Să împrăștie cu bunăstare și zen peste Grădina Maicii Domnului? Haida, de!
Ce face Grindeanu în turneul prin „regionale” nu e dialog cu românii, ci muncă de lămurire cu activul de partid. Problema lui e că joacă poker, dar n-are cărți și blufează. Se arată așa rupt de realitate că a ajuns să proslăvească virtuțile instabilității, dând exemplul Bulgariei - unul mincinos, căci, deși vecinii de la sud o țin din scrutin în scrutin, ei sunt în zona Euro, pentru care s-au pregătit serios, fără deficite, inflație și datorii. Invers de cum a făcut la noi PSD, amăgindu-se că așa câștigă alegeri.
Erau vremuri când PSD avea imaginea unui partid de hoți, dar nu și de proști, acceptând cu orgoliu eticheta „a furat, dar a și făcut”. Prinși, în plină eră a criptomonedelor, cu cash-ul în cutiile de pantofi (vi-l amintiți pe Tudose cum zicea că nu-i trebuie card?), nu mai au cadre cu aura asta.
Fascinant în degringolada PSD, care amenință s-o arunce și asupra statului și a societății, nu e doar că Marele său Plan se dovedește, vorba lui Caragiale, „sublim, dar lipsește cu desăvârșire”, ci că întreaga turmă de partid se duce după Grindeanu orbește. Cât îi va lua poporului pesedist să descopere că Grindeanu, Manda, Olguța & Co i-au băgat în război cu Bolojan, fără să aibă niciun aliat, la fel cum și Trump i-a băgat pe americani în război cu Iranul, fără să aibă nicio cale de ieșire? Și cât vom plăti pentru asta noi toți, pesediști, nepesediști, antipesediști?