Consiliul Local a aprobat joi programul de măsuri pentru desfăşurarea acţiunilor de prevenire şi combatere a fenomenelor meteorologice periculoase de la polei la căderi de zăpadă pentru iarna care vine.

Conform programului RER Vest va trebui să iasă pe străzi cu utilajele de deszăpezire în cel mult o oră de la declanşarea alarmei de către Poliţia Locală.

Organizarea activităţii va trebui făcută de aşa natură încât în maxim două ore de la alertarea făcută de dispeceratul Poliţiei Locale firma de salubritate să aibă în teren toate utilajele necesare.

Echipele de intervenţie vor acţiona cu prioritate pe arterele de penetrare în oraş, bulevardele principale, traseele mijloacelor de transport în comun, străzile de acces spre spitale arterele secundare urmând să fie atacate ulterior.

"Intervenţia în Piaţa Unirii se va face manual şi se va utiliza clorură de magneziu fulgi", se menţionează în document.

În cazul unor ninsori abundente sau cu o durată mai mare de şase ore utilajele vor acţiona continuu pentru deszăpezirea arterelor în maxim două ore pe străzile din prima urgenţă urmând să se facă noi treceri tot la trei ore.

În cadrul aceleiaşi şedinţe Consiliul Local a aprobat prestarea serviciului de salubrizare în Oradea de către asocierea firmelor RER Vest şi RER Sud în baza contractului de concesiune încheiat în 25 august 2020 dar şi noul regulament al serviciului de salubritate al municipiului Oradea.