Aproximativ 150 de orădeni, probabil în cea mai mare parte membri ai celor mai active loji masonice locale – Cele Trei Crișuri, Varadinum, Aurel Lazăr și Emanuil Gojdu – au participat sâmbătă la o prelegere susținută de trei istorici ai Francmasoneriei anume veniți de la Iași, București și Londra. Mai mult, un fost șef de lojă a oferit un tur ghidat la Templul Masonic din Oradea, explicând simbolistica și ritualurile specifice.
Inițiativă a „Consiliului Luminilor”
Academicianul ieșean Cătălin Turliuc, istoricul bucureștean Cristian Moșneanu și profesorul Alexandru Rufanda, de la Bolton University, au conferențiat sâmbătă, la Muzeul Țării Crișurilor, despre „Asociaționismul fraternal modern – Francmasoneria sub lupa istoriei de la fondarea statului național modern (1866) la Războiul de Reîntregire a Neamului (1916)”, respectiv „Antifrancmasonerie – evoluție, metode și teoreticieni” și, în fine, „Mituri cu privire la Francmasoneria română – De la suspiciunile fanariote la acuzațiile comuniste”.
A fost pentru prima oară când principalele patru loji din Oradea au ieșit către publicul nemason, manifestarea fiind inițiată de asociațiile-suport ale lojilor, și anume Asociația Cultura în mișcare (Loja Varadinum, cea mai recent recunoscută de Marea Lojă Națională a României și în care, după cum BIHOREANUL a dezvăluit recent, activează lideri locali ai PSD și USR), Asociația Celor Trei Crișuri, Asociația Aurel Lazăr și Clubul Emanui Gojdu (care sprijină lojile omonime).
De altfel, la manifestarea inițiată de așa numitul Consiliu al Luminilor (adică șefii celor patru loji) au participat masoni deja cunoscuți, ca Dacian Palladi, medicii Gheorghe Bumbu (foto), Silviu Corbu, Dan Slăvescu, PSD-iștii Emilian Pavel, Liviu Sabău Popa și Sergiu David, Flavius Bunoiu (ex-USR), dar și Mihai Șvab (șeful de cabinet parlamentar al deputatului USR Silviu Dehelean, și acesta din urmă mason) și mulți alții.
Contribuții la modernizarea României
Cea mai „prizată” conferință i-a aparținut istoricului ieșean Cătălin Turliuc (foto), care a subliniat că despre masonerie s-a scris mult și la extreme, fie encomiastic, numai de bine, fie, dimpotrivă, excesiv de critic, în timp ce analizele echilibrate, „sine ira et studio”, sunt încă rare.
Academicianul a ținut să amintească ce este masoneria, care „și-a propus să aducă în sânul său oameni buni ca să-i facă și mai buni”, adică „o învățătură morală învăluită în alegorie și învățată prin simboluri”, subliniind că nici pe departe masoneria nu este o reuniune de oameni perfecți, ci de oameni animați de „meliorism” (dorința de a gândi și de a acționa mai bine).
Academicianul a insistat, de asemenea, să lămurească dacă, de pildă, generațiile care au modernizat România - începând de la cea a pașoptiștilor și până la cele de mare anvergură intelectuală din perioada interbelică - au făcut acest lucru pentru că au fost „intelectuali, cărturari sau pentru că au fost masoni”, răspunsul fiind că nu masoneria, în ansamblul ei, a modernizat societatea și statul român, ci o parte dintre masoni.
Tot Cătălin Turliuc a cules aplauze răspunzând unui participant la conferință care adresase tuturor celor trei istorici o întrebare simplă: de ce masoneria din România nu are un dialog cu societatea? Pentru că masoneria este ea însăși o parte a societății, a spus academicianul ieșean, așa că nu este cazul să aibă un „purtător de cuvânt”, ci doar „să nu-și ascundă insigna, apartenența”.
„Lecția fundamentală este să învățăm să fim liberi și responsabili, să fim blânzi, empatici, înțelegători, când ajutăm să o facem fără publicitate... Nu toți masonii sunt cei mai frumoși, cei mai cinstiți oameni, dar masoneria exprimă dorința de a fi mai bun. Iar binele nu are nevoie de justificare, răul are nevoie de justificare”, a insistat istoricul.
Cum se intră în masonerie?
O mare parte a participanților la conferință au trecut strada, după încheierea acesteia, pentru un tur ghidat în Templul Masonic din Oradea, oferit de Dacian Palladi, maestru venerabil în trecut (adică fost „președinte”) al Lojii Cele Trei Crișuri.
În fața clădirii care a adăpostit sediul Direcției Regionale Vamale Oradea, Palladi a spus că pot fi inițiați în masonerie (să fie acceptați ca membri) bărbații care au împlinit 18 ani (dacă tații lor sunt ori au fost masoni), respectiv 21 ani (dacă nu), el explicând totodată și construcția clădirii, anume proiectată pentru a fi loc de întâlnire al masonilor orădeni la finele secolului trecut.
Cele două coloane ale clădirii, a spus Palladi, denumite Jachin și Boaz, simbolizează faptul că și masoneria este un rit „cu voia lui Dumnezeu și spre slava lui Dumnezeu”, numit însă Marele Arhitect al Universului, în timp ce frontonul acoperișului sub formă de triunghi semnifică principiile masonice - Să gândești bine, să vorbești bine, să faci bine.
Gazda a spus că orice aspirant la masonerie, dacă trece de filtrele lojii, intră în Templu într-o încăpere numită Camera de Reflecție, o încăpere cu pereți negri și fără lumină, pe care sunt pictate simboluri și câte o deviză masonice: „Dacă ții la distincții umane, pleacă! Noi nu le cunoaștem aici”, „Dacă curiozitatea te-a adus aici, pleacă!”, „Dacă sufletul tău a simțit frica, nu merge mai departe”, „Dacă perseverezi, vei fi purificat!”.
Această încăpere, a explicat Palladi, este „ca un mormânt, unde candidatul la inițiere stă „la murat” pentru a reflecta dacă își va asuma sau nu obligațiile masonice”.
După „funcții”
Fostul venerabil al Lojii Cele Trei Crișuri a condus asistența și în templul propriu-zis, descriindu-i simbolurile: zugrăveala în albastru a pereților ce simbolizează cerul, având pe jos o bucată de pavaj mozaicat alb-negru care reprezintă natura umană și, din acest motiv, nimeni nu calcă pe ea, fiind străjuită, de altfel, de trei coloane în stiluri diferite, ionic, doric și corintic (pentru a sugera diversitatea).
De asemenea, coloanele aurii de pe pereți simbolizează calea spre Cer, ele fiind „încoronate” cu flori de crin deoarece drumul spre celest trebuie făcut cu inima curată, iar deasupra sunt pictate semnele zodiacale ca „repere” lăsate omului de același Mare Arhitect al Universului.
În templu, a explicat Palladi, pe latura nordică, cu cea mai puțină lumină, stau ucenicii, pentru că ei au cele mai slabe cunoștințe, în timp ce la „prezidiu” stă Venerabilul (conducătorul lojii) și în spatele lui predecesorii săi, iar pe latura sudică maeștrii, adică masonii cu experiență, după gradul lor de „desăvârșire”.
Încăperea are și un altar, pe care este așezată o Biblie, o Tora ori un Coran, cărțile sfinte pe care depun jurământul inițiații în funcție de apartenența lor religioasă, și lângă care sunt așezate o piatră brută și una șlefuită, prima simbolizând omul încă neînvățat, neinițiat, iar a doua masonul care se desăvârșește.
„Ne obligăm să răspândim”
Dacian Palladi a explicat și că la încheierea Ținutelor, cum se numesc reuniunile masonice, se dezbat așa numitele „planșe”, adică teme de reflecție propuse de membrii lojii. Acestea pot viza subiecte ce țin de profesiile masonilor din lojă sau, pur și simplu, de preocupările lor extra-profesionale, așa că se discută despre cele mai variate subiecte și domenii - de la inginerie ori sociologie la medicină și botanică.
Palladi a subliniat că la fiecare Ținută este scris un proces-verbal, însă conținutul acestuia - implicit al discuțiilor - rămâne necunoscut profanilor. Cu toate astea, a adăugat el, „noi, masonii, ne obligăm să răspândim în afara Templului ceea ce învățăm”, bineînțeles fără a dezvălui sursa înțelepciunilor...
În fine, ultima sală a Templului prezentată a fost cea de agape, adică încăperea cea mai mare, unde frații masoni stau la masă după încheierea Ținutelor. În cazul Templului orădean, fiindcă acesta are și funcțiunea de muzeu, sala de agape este, de fapt, o colecție de „echipamente” și accesorii masonice, de la colanul, șorțul și sabia purtate în timpul Ținutelor până la obiecte cu rol simbolic, precum un ciocan (sugerând forța și entuziasmul ucenicilor), dalta (unealtă a șlefuirii) și rigla (instrument de verificare a lucrării de desăvârșire).
„Pentru ce doriți să intrați în Masonerie?”
Tot în sala de agape, un perete e ocupat de tablouri cu masoni vestiți din istoria României, de la Constantin Mavrocordat, Samuel von Bruckenthal, Gheorghe Lazăr, Mihail Kogălniceanu până la Titu Maiorescu, Spiru Haret, Ion I.C. Brătianu, Alexandru Vaida-Voevod, Octavian Goga, Nicolae Titulescu și Mihail Sadoveanu.
Un document interesant expus în aceeași sală de agape datează din perioada interbelică: o „cerere de primire în masonerie” a unui anume Jean Feldmann, care a trebuit să-și completeze în format tipizat date precum numele, telefonul, adresa, ocupația, „numele patronului”, starea civilă, să dea informații despre membrii familiei, să răspundă dacă „Ați făcut vre-un angajament pentru D-vs sau familia D-vs în caz de deces sau boală” (adică dacă a încheiat o poliță de asigurare), „Pentru ce doriți să intrați în Masonerie?”, dar și să dea numele „a trei persoane de la cari putem lua informațiuni asupra D-vs”.
Un alt document, testamentul masonic al aceluiași Jean Feldmann, arată că acesta a mai completat un formular, răspunzând altor întrebări: În cine credeți? În Dumnezeu. Cum înțelegeți iubirea aproapelui? A face bine pentru toată lumea”. Alte vremuri...