Miercuri, la prânz, în prima zi de funcționare gratuită a parcării supraetajate de la Spitalul Județean din Oradea, construită de municipalitate printr-o investiție de peste 10 milioane de euro, aproape trei sferturi dintre locuri erau goale.
Mai mult goală!
În jurul orei 12, aproape 350 dintre cele 516 locuri de parcare din clădirea cu cinci etaje proaspăt inaugurată erau neocupate, deși șoferii puteau parca gratuit.
Primul nivel, de la sol, cu intrare direct din strada Gheorghe Doja, a fost singurul ocupat integral mai tot timpul. În loc să treacă la etajele superioare, mulți dintre conducătorii auto renunțau și plecau în căutarea unei parcări la sol.

Ceva mai liber, primul etaj al parkingului avea 36 de locuri ocupate, restul fiind goale.
Cum constructorii au ocupat cu o macara parte din drumul care urcă dealul, îngustând drastic accesul (foto jos), mulți șoferi au evitat să folosească platformele de mai sus de primul etaj.

Acces direct din stradă
După cum BIHOREANUL a mai scris, spre deosebire de celelalte parcări existente în Oradea, parkingul de lângă Spitalul Clinic Județean are intrări separate, la fiecare nivel, direct din stradă.
Dacă la parter, care e cel mai simplu de accesat, intrarea se face din strada Gheorghe Doja, la etaje se ajunge din drumul dintre parcare și spital, care urcă dealul.
Ca să nu intre degeaba cu mașina prin clădire, șoferii pot afla numărul locurilor disponibile direct din stradă, cu ajutorul unor afișaje montate la intrarea de la fiecare nivel.
În plus, în interiorul parkingului aceștia pot găsi locul vacant cu ajutorul ledurilor de culoare verde, iar ledurile roșii marchează locuri ocupate.

„Puteau să o facă mai lată”
Până și șoferii care au folosit miercuri parcarea erau surprinși de numărul mic de mașini de acolo și de faptul că etajele superioare erau goale.
„Probabil nu știu oamenii de ea. Mai bine lași mașina aici decât să umbli pe străzi după un loc liber, mai ales să nu se plătește nimic. Nu e mai greu să parchezi aici decât pe stradă”, a spus un șofer.
Despre nouia parcare părerile sunt împărțite. Bordurile de la intrarea și ieșirea din parcare (foto) de la nivelurile de jos sunt deja frecate de șoferi. Mulți le-au încălecat.

„Puteau să o facă mai lată. Virajele sunt destul de strânse și vor fi și mai dificile după ce vor monta bariere de acces”, a spus un conducător auto.
Oamenii și-ar fi dorit parcări mai largi. „Ar fi fost bine să fie mai mult spațiu pentru deschiderea ușilor, mai ales că aici vii cu persoane în vârstă sau bolnave, care se mișcă mai greu”, a spus un alt șofer.
„Durează până se obișnuiesc șoferii”
Contactat de BIHOREANUL, șeful Direcției Patrimoniu Imobiliar, Lucian Popa, a spus că era de așteptat ca în prima zi de funcționare parcarea să fie în bună parte goală, chiar dacă mașinile au „inundat” în continuare străzile din jur.
„Așa a fost în cazul tuturor parcărilor. Nici parcarea de pe strada Iosif Vulcan nu a fost plină din prima zi. Durează o perioadă până se obișnuiesc șoferii cu parcările supraetajate. Unor șoferi le este teamă să parcheze aici să nu își frece mașina, alții merg unde s-au obișnuit deja și tot așa”, a spus Lucian Popa.
Șeful DPI neagă că parcarea ar fi îngustă. Având în vedere că, în locul rampelor de interior, s-au ales cele exterioare, cu acces la niveluri direct din stradă, proiectantul a câștigat spațiu suplimentar.
„Locurile de parcare sunt mai late decât cele din parcarea de pe strada Iosif Vulcan. Acolo, în medie, un loc de parcare are 2,35 metri, aici locurile sunt de 2,40 - 2,50 metri, iar cele rezervate persoanelor cu handicap sunt și mai mari”, a declarat directorul.

Conform normativelor în vigoare, dimensiunea minimă a unui loc de parcare este de 2,3 metri pe lățime și 5 metri pe lungime. Desigur, însă, că beneficiarul le poate trasa mai mari. „Nicăieri în lume, într-un parking supraetajat, nu ai loc să deschizi ușile larg”, a spus Lucian Popa.
În ceea ce privește blocarea accesului la etajele superioare ale parcării, șeful DPI spune că macaraua care ocupă drumul de acces va fi mutată joi. „Drumul este mai îngust, dar se poate trece. Oricum, macaraua care montează panourile de pe fațada ambulatoriului din vecinătate va fi mutată de acolo în cursul zilei de mâine”, a spus Lucian Popa.

O parcare „neprețuită”
Așa cum BIHOREANUL a mai scris, parcarea supraetajată de lângă Spitalul Județean Bihor va putea fi folosită de către șoferi cu titlu gratuit până la finalul acestui an.
În intervalul rămas, executantul urmează să monteze sistemele de acces cu bariere de la fiecare nivel, să echipeze cu leduri de avertizare fiecare loc de parcare și să facă reglajele sistemului care indică pe panouri numărul locurilor libere din parking.
Noua parcare cu 516 locuri, legată printr-o pasarelă de ambulatoriul Spitalului, a fost construită de asocierea firmelor Drum Asfalt - Group Construcții Est din grupul Selina, pe bani de la bugetul local, în valoare de 45,8 milioane lei (fără TVA).
Această sumă, stabilită prin licitație, va fi însă în final cu până la 20% mai mare, la fel ca în cazul majorității investițiilor municipalității din ultimii ani. Consiliul Local Oradea a suplimentat în ședința de joi costurile parcării cu 4,5 milioane lei și, potrivit primarului Florin Birta, bugetul local ar putea să facă noi alocări. Costul final va fi cunoscut abia după decontarea tuturor plăților către constructori.
