Primăria Oradea nu renunţă la proiectul său de realizare a străpungerii din strada Simion Bărnuţiu care va asigura legătura dintre Bulevardul Decebal şi strada Oneştilor.

Un proiect desfiinţat în instanţă...

Proiectul, lansat încă din anul 2019, a fost blocat până acum în procesele intentate municipalităţii orădene de proprietarii celor trei clădiri din calea viitorului drum.

Lungă de aproape jumătate de kilometru, viitoarea cale de legătură dintre Bulevardul Decebal şi strada Oneştilor ar urma să treacă peste amplasamentul unei case de locuit şi a unui atelier auto de lângă benzinăria OMV din Bulevardul Decebal precum şi a unei hale industriale situată în strada Simion Bărnuţiu în zona blocurilor Ared.

După cum BIHOREANUL a mai scris, în februarie 2022, Curtea de Apel Oradea a desfiinţat, cu sentinţă definitivă, Hotărârea de Consiliu Local din anul 2019 care prevedea prelungirea străzii Simion Bărnuţiu cu exproprierea celor trei imobile.

La acea dată primarul Florin Birta spunea că municipalitatea va relua proiectul, dar fără afectarea clădirilor din calea viitorului drum.

"Vom merge pe varianta pe care ne-a lăsat-o instanţa, şi anume amenajarea unui drum cu sens unic care să iasă în Bulevardul Decebal printre service şi benzinărie, dar fără acea lărgire (n.r. a tramei stradale care să impună demolarea celor două clădiri)", declara în februarie 2022 Florin Birta BIHOREANULUI. Acum, însă, primarul s-a răzgândit...

"Vindeţi sau vă expropriem?"

În conferinţa de presă care a precedat şedinţa de joi a Consiliului Local, primarul Florin Birta a spus că municipalitatea orădeană nu va renunţa la demolarea clădirilor din calea viitorului drum de legătură.

"Proprietarii service-ului auto au câştigat procesul pentru că la acea vreme Primăria Oradea nu avea la baza HCL-ului studiile urbanistice necesare pentru a realiza această investiţie. După ce am luat la cunoştinţă de hotărârea instanţei am iniţiat un Plan Urbanistic Zonal care a fost dezbătut şi aprobat în Consiliul Local, aşa că avem toate studiile urbanistice pentru a merge mai departe cu acest proiect", a spus Birta.

Inițial, municipalitatea va încerca să intre în proprietatea imobilelor din calea viitorului drum de legătură „cu binişorul”. "După procedura pe care am statuat-o, Primăria va încerca să cumpere acele imobile, la fel ca în cazul clădirilor din zona Decebal (n.r. care intrau în trama pasajului subteran acum în construcţie), nu să facă exproprieri", a spus Birta.

Însă, în cazul în care nu se va cădea la înţelegere cu proprietarii clădirilor, vor fi aplicate măsuri „de forță”. "Dacă nu vom ajunge la o înţelegere, vom uza de dreptul de a expropria acele imobile", a declarat Birta.

Cu execuţie în 4 luni

Conform HCL-ului adoptat joi - cu votul consilierilor PNL şi PSD, în timp ce reprezentanţii UDMR s-au abţinut -, investiţia în amenajarea viitorului drum se ridică la 16 milioane lei cu TVA inclus.

Suma include contravaloarea celor trei clădiri care urmează să fie cumpărate sau expropriate, precum şi a terenurilor pe care va trece drumul şi nu sunt încă în proprietatea oraşului.

Termenul de execuţie a investiţiei, care ar putea demara anul viitor, este de 4 luni.

Viitorul drum de legătură dintre Bulevardul Decebal şi strada Oneştilor va avea două "braţe". Primul braţ, cu o lungime de circa 110 metri, va face legătura cu strada William Shakespeare pe amplasamentul străzii deja existente.

Cel de-al doilea braţ, lung de 450 metri, va înainta pe lângă benzinăria OMV către strada Oneştilor pe un drum, cândva industrial, care străbate spaţiul viran din urma fostelor întreprinderi comuniste Sinteza şi Înfrăţirea.

Drumul, cu câte o bandă pe sens, va avea o lăţime a carosabilului de 7 metri, şi va avea pe margine câte un trotuar şi o pistă pentru biciclete de câte 2 metri. De-a lungul şoselei va fi amenajată şi o fâşie de spaţiu verde.

Pentru degrevarea străzii Oneştilor

Potrivit primarului Florin Birta, investiţia în viitoarea străpungere este menită să degreveze traficul auto de pe strada Oneştilor. Aici, inclusiv în afara orelor de vârf, şirul de maşini se întinde începând de la intersecţia cu Calea Aradului până la cea cu strada Sfântul Apostol Andrei pentru că atât şoseaua din strada Oneştilor cât şi podul Sovata au o singură bandă pe sensul de mers.

În perspectiva finalizării viitorului pasaj subteran care se construieşte de-a lungul străzii Tudor Vladimirescu, programată pentru anul viitor, după realizarea viitorului drum de legătură şoferii vor putea ajunge mai uşor pe Bulevardul Decebal, care are câte două benzi pe sens şi unde este de aşteptat ca traficul auto să fie mult mai fluid.

Vezi aici Hotărârea Consiliului Local Oradea privind prelungirea străzii Simion Bărnuțiu din Bulevardul Decebal până în strada Oneștilor:

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!