Primăria Oradea a anunţat luni că Orăşelul Copiilor îşi suspendă din nou activitatea din cauza pandemiei de Covid-19 şi redevine centru de vaccinare începând de marţi, 26 octombrie.

"Centrul de vaccinare de la Orăşelul Copiilor va funcţiona zilnic, de luni până duminică, de la ora 08.00 la 20.00. Accesul se va face prin intrarea principală, cea de lângă magazinul Supeco. Aici vor funcţiona trei fluxuri de vaccinare, două cu vaccinul Pfizer şi unul cu vaccinul Johnson & Johnson", se arată în comunicatul transmis presei.

Redeschiderea acestui centru vine ca urmare a faptului că, aşa cum se întâmplă şi la nivel naţional, în urma noilor restricţii anunţate în contextul numărului mare de cazuri, tot mai multe persoane aleg să se vaccineze.

Aşa cum BIHOREANUL a mai scris, în weekend, la centrul de vaccinare modular din Piaţa Emanuil Gojdu - unde se administrează serurile de la Pfizer, Johnson & Johnson, Moderna sau AstraZeneca - au fost cozi.

Cei care doresc să se vaccineze în Oradea mai au la dispoziţie centrul de la Colegiul "Traian Vuia" sau centrul mobil de la complexul comercial Auchan, unde se pot vaccina cu Pfizer şi Johnson & Johnson.

Toate centrele sunt deschise zilnic, de la 08.00 la 20.00.

"Centrul mobil din Auchan va fi şi el deschis toată săptămâna, decizia fiind luată ca urmare a numeroaselor solicitări venite în aceste zile din partea populaţiei. Potrivit hotărârii Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) persoanele nevaccinate au acces în mall pentru vaccinare dacă există un centru de vaccinare amenajat în incinta spaţiului comercial", se mai arată în comunicat

Un alt centru de vaccinare se află la Spitalul Pelican, unde se administrează serul de la Pfizer.

Numărul mare de cereri a făcut ca, în ultima perioadă, în judeţul Bihor, să fie deschise mai multe centre de vaccinare.

De vineri, în județ au fost deschise 5 asemenea centre, în Oradea, Sânmartin, Sântandrei, Tinca şi Bratca.