Transportatorul local OTL își îmbunătățește parcul auto cu încă 9 tramvaie moderne, cumpărate prin Planul Național de Redresare și Reziliență de la producătorul Astra Arad cu 78,7 milioane lei.
Primul din 9 tramvaie...
Primul tramvai a ajuns în depoul OTL în cursul dimineții de joi, cu ajutorul unui transport special, iar următoarele vor fi livrate etapizat până la sfârșitul acestui an.
„În perioada următoare, tramvaiul va intra în teste, după care va fi scos în trafic, pe linie”, a declarat pentru BIHOREANUL directorul OTL, Adrian Revnic.
Următoarele garnituri vor fi livrate de producător etapizat, câte una pe lună, până la sfârșitul anului.
După cum BIHOREANUL a mai scris, dintre cele 9 garnituri comandate, 6 tramvaie vor fi unidirecționale, cum este și cel livrat joi, iar 3 tramvaie vor fi bidirecționale.
Reprezentanții municipalității consideră tramvaiele bidirecționale mai eficiente, pentru că, în cazul unor lucrări de infrastructură care afectează linia, acestea pot rula în sens invers fără să mai fie nevoie de oprirea totală a circulației pe acele tronsoane.
Noile tramvaie vor fi dotate cu aer condiţionat, vor avea podea coborâtă şi vor recupera energie la frânare.
Garniturile vor avea o lungime de 26 şi 28 de metri, iar capacitatea minimă va fi de 168 pasageri, dintre care minimum 40 pe scaune.

Oradea va avea (doar) tramvaie noi
Noile tramvaie se vor adăuga flotei existente, care cuprinde şi cele 20 de tramvaie cumpărate deja de la Astra Arad în perioada 2020 - 2022 din fonduri europene.
DMPFI a atras finanțarea acestei achiziții printr-un proiect de mobilitate și caută fonduri pentru achiziționarea unui lot de încă 16 garnituri similare.
„Dacă vom reuși să facem toate aceste achiziții, cu tramvaiele deja cumpărate, am avea în total 55 de garnituri noi. Practic, vom acoperi cu tramvaie noi toată flota care iese zilnic pe traseu, iar tramvaiele de culoare galbenă, mai vechi, le-am folosi doar ca rezervă”, a mai spus directorul OTL, Adrian Revnic.
La fel, spre sfârșitul verii, OTL urmează să recepționeze primele autobuze electrice, dintr-un lot de 28 de astfel de autovehicule, comandate din China.
Achiziția urmează să fie finanțată prin proiectele de mobilitate urbană care vizează construcția pasajelor subterane de la intersecțiile străzilor Decebal cu Tudor Vladimirescu, Republicii cu Louis Pasteur și Piața București cu strada Ștefan cel Mare.