Municipalitatea orădeană a depus luni spre finanțare europeană, prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, proiectul viitorului pasaj subteran de la intersecția Bulevardului Decebal cu strada Tudor Vladimirescu, estimat la 22,5 milioane euro.

Proiectul, care are ca scop creșterea mobilității urbane, vizează și achiziția unui număr de opt autobuze electrice în vederea reducerii poluării provocate de transportul în comun.

Proiectul a fost depus spre finanțare...

„Primăria Oradea prin Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională (DMPFI) a depus spre finanțare proiectul «Coridor de mobilitate urbană Decebal - Vladimirescu și achiziția a 8 autobuze electrice» prin Programul Regional Nord - Vest 2021 – 2027”, a anunțat luni, printr-un comunicat de presă, Primăria Oradea.

Valoarea proiectului se ridică la circa 112 milioane lei, echivalentul a circa 22,5 milioane euro, sumă din care valoarea nerambusabilă este estimată aproape 45 milioane lei, ceea ce înseamnă circa 9 milioane euro.

... iar licitațiile sunt în curs

După cum BIHOREANUL a mai scris, lucrările de amenajare a pasajului ar urma să înceapă încă din vara acestui an, pe timpul vacanței, pentru a provoca un deranj mai redus în trafic.

Licitația pentru desemnarea unui constructor este în desfășurare, iar pentru execuția lucrărilor concurează 73 de firme reunite în diferite asocieri.

„Pasajul situat în intersecția dintre Bulevardul Decebal și strada Tudor Vladimirescu este în etapa de licitație publică a lucrărilor. Totodată, pentru autobuzele electrice licitația publică este în curs de finalizare”, transmite municipalitatea.

Un pasaj cu lift

Viitorul pasaj pe sub Bulevardul Decebal va fi lung de 11,9 metri, lat de 25 metri și va avea câte o bandă pe sens.

Construcția, asemănătoare pasajului din Bulevardul Magheru, va avea în plus un pasaj pietonal, paralel celui rutier. Cu o lungime de 36,8 metri și o lățime de 3 metri, pasajul pietonal va avea la capete atât trepte, cât și lifturi pentru persoanele cu dizabilități, mamele cu cărucioare ori bicicliști.

Lucrările vor fi finanțate printr-un contract care urmează să fie semnat de către reprezentanții municipalității orădene, la începutul anului viitor, în cadrul Programului Operațional Regional.

Viitorul pasaj pe sub Bulevardul Decebal va face parte din coridorul de mobilitate Tudor Vladimirescu - Meșteșugarilor. Acesta va mai cuprinde lucrări precum lărgirea străzii Tudor Vladimirescu la patru benzi pe tronsonul spre cartierul Ioșia, amenajarea unui pasaj subteran la intersecția străzii Tudor Vladimirescu cu Oneștilor, amenajarea a două benzi pe sens pe strada Lăpușului și ridicarea în capătul străzii Meșteșugarilor a unui pasaj care va supra-traversa șoseaua de centură și linia ferată.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!