Mai mulți riverani din zona străzii Horea au ieşit vineri dimineaţă în stradă, pe o ploaie rece şi deasă, în semn de protest.

Protest în ploaie

Cei 15 orădeni au reclamat calitatea lucrărilor derulate pe reţelele de canalizare şi apă pluvială şi faptul că în ultimele luni, la cea mai mică ploaie, cele 21 de străzi din centrul oraşului se umplu de noroaie.

Protestatarii au adus cu ei două pancarte pe care scria "Dezvoltare, nu sfidare!" şi "Orădenii merită respect", pe care le-au lăsat însă sprijinite de peretele unei case pentru a-și putea ţine umbrelele.

„Muncitorii au făcut săpături la doi metri, au pus reţeaua de canalizare menajeră, au astupat şi au plecat. Peste o săptămână au venit din nou, au săpat la loc. «Punem reţeaua de apă rece», au spus. La patru săptămâni, după ce am reclamat că e pericol să cadă cineva în gropile de pe stradă, au venit şi au pus capacele de canal, ca peste o lună să vină, să sape din nou şi să le scoată, că s-a greşit proiectul", a reclamat Mariana Hilgert, proprietara unui imobil din strada George Topârceanu.

Riveranii sunt revoltaţi de situaţia creată. „Vrem să ne luăm avocat să cerceteze cum s-a făcut licitaţia lucrărilor şi când trebuiau finalizate", a spus femeia.

„Să se asfalteze”

Printre altele, proprietarii au mai reclamat că muncitorii contractați de Primăria Oradea au acoperit gropile de mântuială. „Asta nu este soluţie să pună piatră spartă ici şi colo în gropi pentru că se amestecă cu pământ şi se face numai noroi", a spus Katalin Miller care locuiește pe strada Ion Vidu.

Orădeanca a cerut municipalităţii ca „în cazul în care s-au terminat lucrările, să se asfalteze strada sau măcar să se pună stratul de bază".

Orădenii s-au mai declarat nemulţumiţi de faptul că pe strada Coziei conductele de apă au fost acoperite de mântuială, în loc să fie puse pe un pat de nisip, lucru care în timp va duce la degradarea lor, că Termoficare vrea să le închidă alimentarea cu apă caldă şi căldură obligându-i să treacă pe gaz, care este mai scump, şi faptul că municipalitatea vrea să aprobe în zonă construirea de blocuri între case.

„Să le scadă impozitul!"

Consilierul local Adrian Madar (PSD), cel care a facilitat întâlnirea orădenilor cu reprezentanţii presei locale, a declarat că protestatarii au de ce să fie nemulţumiţi. "Sunt foarte multe refaceri, modificări de proiect şi probleme tehnice", a spus Madar.

Pesedistul a spus că va cere municipalităţii să le ofere compensații orădenilor afectaţi de lucrări. „În şedinţa de astăzi a Consiliului Local voi propune introducerea pe ordinea de zi a unui material, voi propune schimbarea regimului fiscal al acestor străzi afectate de lucrări. Voi cere reîncadrarea din zona fiscală A în D, ceea ce va duce la scăderea impozitului pe proprietate de patru ori", a promis social-democratul.

Madar a spus că măsura ar constitui "o reparaţie" pentru deranjul provocat orădenilor.

„Nu se justifică”

Contactat de BIHOREANUL, primarul Florin Birta s-a declarat împotriva acestei măsuri. „Cred că la câţi bani a investit bugetul local pentru a reabilita acea zonă, şi încă mai investeşte, nu se justifică o reîncadrare a zonei fiscale", a spus Birta.

După cum BIHOREANUL a mai scris, lucrările în valoare de cinci milioane de euro, desfăşurate de o asociere de firme reprezentate de Leko Construct, au demarat la începutul acestui an, cu cofinanţare europeană, şi vizează înlocuirea reţelelor de apă şi canalizare.

Lucrările, cu termen de predare la sfârşitul acestui an, au fost prelungite până anul viitor din ordinul primarului Florin Birta care a cerut Companiei de Apă Oradea ca înainte de asfaltarea străzilor să înlocuiască şi reţelele de canalizare menajeră, investiţie estimată la încă şase milioane de euro.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!