Luni

Vio către Ghiusi: "Abia aştept să merg la Zilele Sfântului Ladislau. Am înţeles că denumirea sa din acest an este Festival Fără Graniţe. Asta pentru că i-aţi chemat pe toţi locuitorii oraşului, inclusiv pe cei de peste graniţe?". "Eu mă gândeam să nu mai avem graniţe pe partea de vest, să vină cine vrea. Dar pe Carpaţi parcă tot aş pune o frontieră".

Marţi

Ministrul sportului pe Judeţ vrea să pună mâna şi pe clubul de fotbal: "Începe să mă enerveze ce se întâmplă în sport. Abia am reuşit să duc în picaj poloul şi să-mi bat joc de handbal, când văd că se ridică fraierii de la fotbal". "Şi ce-i rău în asta?". "Judeţul e prea sărac ca să poată ţine în condiţii financiar avantajoase mai mult de o echipă de bascheţi şi pe impresarii ei". 

Miercuri

Birtaşul a explicat de ce nu se mai înghesuie lumea la bugetarea participativă. "A avut loc un fenomen ciudat. Pe măsură ce creştea timpul de implementare a proiectelor, scădeau şi sumele alocate. Cred că în curând nu se vor mai da bani deloc, iar proiectele nu se vor finaliza în veci".

Joi

Barney, fericit: "Am reuşit să suplimentăm numărul de locuri la Facultatea de Drept şi la IT". "Şi asta ce va însemna în economia locală?". "Că Lidl şi Kaufland nu vor mai duce lipsă de casieri cu studii superioare".

Vineri

Tepe Lepe mi-a povestit cum ar fi reacţionat el dacă-l chemau cei de la Coldplay să cânte în deschidere. "În primul rând, nu veneam dacă era sâmbătă, că am nunţi. Apoi, fără 1.000 de euro eu nu deschid gura, decât dacă trebuie să beau ceva. Şi, în ultimul rând, nu eu cânt în deschidere la ei, ci ei în închidere la mine".

Sâmbătă

Un chelner de la Ciuperca, despre terasa din vale: "Băgăm monopol, tăticu’, doar n-o să lăsăm vreun local să ne facă concurenţă, nouă, care suntem cu liberalii". "Şi asta ce înseamnă?". "Că fraierii care ajung însetaţi în vârful dealului vor fi serviţi cu răcoritoare la nişte preţuri aşa de mari că vor prefera să-şi bea apa de la genunchi".

Duminică

Sunt 20 de ani de la începerea Autostrăzii Transilvania. Şi alţi 20 de ani rămân până la finalizare.

Acest articol este un pamflet și va fi tratat ca atare

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!