Ajunsă deocamdată la prima săptămână, greva din învăţământ se aşterne ca o piatră tombală peste domnia preşedintelui Klaus Iohannis. Încă de mult, mulţi dintre cei care l-au votat au ajuns să-l dispreţuiască, să-l considere groparul marilor speranţe din 2014, dar abia prestaţia sa în actuala criză din învăţământ le pune definitiv lespedea.
De meserie profesor, Iohannis a afişat o indiferenţă rectilinie şi uniformă nu faţă de foştii colegi - să fim oneşti, tocmai a spus că revendicările salariale sunt îndreptăţite -, cât prin raportarea la domeniul în care, cândva, a activat. Cu suficient succes cât să cumpere din meditaţii 6 case, asta deşi în aproape un deceniu presa n-a izbutit să găsească un profesionist, în orice domeniu, care să fi mărturisit, cu mândrie, că "Iohannis mi-a fost mentor".
Cu excepţia faptului că an de an s-a achitat maşinal de obligaţia (cam comunistă) de a fi prezent la "deschiderea noului an şcolar" ba ici, ba colo, dar fără să fi rostit nici măcar o frază memorabilă, care să inspire, nu ţin minte ca preşedintele-profesor să fi mers în vreo şcoală din ţară, ca să stea de vorbă cu profesorii, cu elevii şi, de ce nu, cu părinţii acestora. Să-i întrebe măcar atât: cum am putea face ca ghiozdanele să nu mai fie aşa grele? Am înţeles că n-a vrut să fie "Tătuc", ca toţi predecesorii săi, dar nici magistru?...
Ajuns în fruntea statului după un preşedinte jucător, care ne-a lăsat faimoasa constatare că şcoala românească "face filosofi, şi ăia neintegrabili în câmpul muncii", în loc să producă "mecanici, tinichigii, ospătari, instalatori" (de care, iată, avem atâta nevoie!), profesorul din Sibiu a păcălit o întreagă societate pentru a-şi ascunde lipsa de vocaţie, lipsa de interes şi lipsa de rezultate. De fiecare dată când, fie în politică, fie în economie, au fost crize, alibiul neimplicării sale dincolo de suprafaţa acestora a fost că lucrează la un proiect grandios - România Educată, cea "a lucrului bine făcut".
După o "dezbatere" conspirativă, noile Legi ale Educaţiei se arată însă doar o farsă. Nimic din ele nu împinge la reforme, totul spoieşte înapoieri. Cu toate astea, pe un ton în care nici nu ştii cât a fost aroganţă şi cât recunoaşterea involuntară a propriului eşec, a dojenit sindicatele, în plină grevă, că nici măcar marginal "n-au constatat că s-au adoptat, să vadă că am făcut paşi". S-au făcut, dar pe loc, nu înainte.
Greva şi protestele au surprins pe toată lumea, poate şi pe profesorii înşişi, iar România, dincolo de lozinci precum "fără educaţie moare orice naţiune", este divizată şi în privinţa acestora. De ce, ştim bine: pe de o parte salariile sunt mici, dar pe de alta mici sunt şi rezultatele acestei generaţii de profesori, cu promoţiile lor de analfabeţi funcţional, cu şpăgi, cu "atenţii", cu "meditaţii" fiscalizate sau ba.
Deşi e clar că Guvernul este depăşit (apropo, şi-a bătut joc până şi de "premierul meu", ordonându-i să nu plece din funcţie, la câteva zile după ce tot el spusese că rotaţia trebuie să se facă "sticlă"), preşedintele Iohannis nu renunţă nici în al 12-lea ceas la statutul de dezertor. Constituţia îl obligă să "medieze" între guvern şi grevişti, dar şi de data asta trage chiulul.