Firma de construcții care a câștigat licitația pentru modernizarea clădirii Bibliotecii Județene Gheorghe Șincai din Oradea a început lucrările, instalând schele la calea de acces și hol, care va fi complet reconfigurat, a informat luni Consiliul Județean Bihor.

Termen - 1 an

Potrivit administrației județene, „pe parcursul lucrărilor, accesul în Bibliotecă se va face printr-o intrare secundară, dinspre Pârâul Peța”, iar „programul de funcționare va rămâne neschimbat pentru cititori”, inclusiv în ce privește activitățile pentru copii, dar activitatea administrativă fiind relocată temporar în Centrul Cultural Româno-Maghiar din Calea Clujului.

Contractul pentru modernizarea clădirii Bibliotecii Județene a fost semnat în 28 februarie cu firma Construcții Bihor, contra sumei de 10,379 milioane lei (cu TVA), iar termenul pentru finalizarea proiectului este de 12 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Ce se schimbă

Renovarea sediului central al Bibliotecii Județene Gheorghe Șincai presupune delimitarea clădirii inițiale în două zone distincte, una pentru depozitele de carte și birourile personalului, iar alta deschisă în totalitate publicului, compusă dintr-un atrium și spații adiacente acestuia.

La parter vor fi amenajate o cafenea și o terasă exterioară și va fi construit un amfiteatru deschis cu zone de expunere cărți și lift. Spațiile de la acest nivel vor fi dedicate activităților pentru copii, cu un auditorium anume conceput, un atelier de creație și ludotecă (colecție de jucării și jocuri). Tot aici va fi amplasat și fondul de carte pentru copii.

La etajul I va fi amenajat un auditorium pentru adulți, săli de lectură, zone pentru training de competențe digitale și zone de expunere cărți. La etajul II proiectul prevede o sală de conferințe, o sală de lectură, mediateca și un studio pentru înregistrări.

O altă componentă a investiției este digitalizarea bibliotecii, care va face obiectul unei licitații ulterioare. Acest lucru va însemna, printre altele, instalarea a 20 de stații de lucru pentru desfășurarea unor cursuri de formare în domeniul digital și achiziționarea unor echipamente performante pentru scanarea cărților.

Vor fi puse la dispoziția publicului și cărți de tip e-book și audio book, dar și săli pentru înregistrări audio, pentru vizionarea și ascultarea unor materiale, precum și alte facilități moderne pentru cititori.

Încă 29 biblioteci din județ

Renovarea și echiparea sediului central al Bibliotecii Județene Gheorghe Șincai Bihor se desfășoară în cadrul unui proiect mai larg, care cuprinde modernizarea a încă 29 de biblioteci din județ.

Este vorba despre bibliotecile comunale și orășenești din Oșorhei, Sânmartin, Sântandrei, Nojorid, Aștileu, Borș, Bratca, Budureasa, Căpâlna, Chișlaz, Curtuișeni, Diosig, Drăgești, Finiș, Mădăras, Pocola, Răbăgani, Roșia, Tăuteu, Tinca, Tulca, Aleșd, Beiuș, Marghita, Nucet, Salonta, Ștei, Săcueni și Valea lui Mihai.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!