Într-o postare făcută pe Facebook miecuri seara, pe marginea excluderii sale din AUR, deputatul de Bihor Mihai Lasca se pretinde o victimă a "pretinsului" preşedinte al partidului, George Simion, pe care îl acuză de "atitudini dictatoriale" şi despre care spune acum că l-ar fi debarcat de la conducerea organizaţiei judeţene încă din ziua aflării rezultatelor alegerilor parlamentare.
Informaţia constituie o premieră şi este surprinzătoare în condiţiile în care, după scrutinul parlamentar de la finele anului trecut, Simion (prim plan) a trecut prin Oradea cu caravana prin care a mulţumit alegătorilor, participând la o întrunire publică în centrul oraşului, la care a fost prezent şi Lasca. E adevărat că apariţia liderului AUR a fost una "meteorică", preţ de câteva minute, şi că Simion nu s-a întreţinut cu Lasca (fundal), iar proaspătul deputat de Bihor nu părea a fi deloc entuziasmat.
Acuzele lui Lasca merg chiar mai departe, acesta insinuând că parlamentarilor AUR li s-ar fi impus, de la nivelul conducerii partidului, un anume mod de utilizare a fondurilor alocate pentru cheltuielile cabinetelor, prin încheierea unor contracte dedicate.
În ce priveşte motivul invocat de conducerea AUR pentru excluderea sa, şi anume faptul că şi-ar fi ascuns antecedentele şi procesele penale aflate pe rol, Mihai Lasca nu răspunde pe fond, ci repetă aceleaşi declaraţii mincinoase din trecut, potrivit cărora ar fi vorba de ştiri de presă "defăimătoare" care vizează viaţa sa personală şi despre sentinţe care nu sunt definitive şi irevocabile. Mesajul se încheie cu apelul patetic la jurământul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
Reacţia integrală a deputatului Mihai Lasca:
Bună seara, dragi români!
În urma comunicatului prezentat pe pagina Alianţei Pentru Unirea Românilor, cu privire la excluderea mea din aceasta formaţiune politică, aduc la cunoştinţă opiniei publice adevăratele motive ale excluderii mele din acest partid:
1. Încă din ziua aflării rezultatelor alegerilor pe judeţul Bihor, am fost înştiinţat de "pretinsul" preşedinte George Simion, că am fost înlăturat din funcţia de preşedinte a Filialei Bihor, fără nici un motiv întemeiat si înlocuit cu o altă persoană care nu a contribuit în nici un fel la succesul acestei campanii electorale.
2. Legat de afirmaţiile defăimătoare la adresa mea apărute în spatiul public, ţin să menţionez că nu exista o decizie definitivă şi irevocabilă de condamnare la adresa mea, din partea instanţelor judecătoreşti din România.
Acuzaţiile care mi se aduc în presă invocate ca unul din motivele excluderii din acest partid, vizează viata mea personală făcând referire la acţiunile mele in apărarea integrităţii familiei şi nu au legătură cu activitatea mea politică.
3. Nesupunerea mea cu privire la modul de cheltuire a sumei forfetare, alocate de către Parlamentul României in calitate de deputat, pentru susţinerea cheltuielilor cabinetului parlamentar din teritoriu şi refuzul meu de a semna anumite contracte abuzive impuse de către conducerea partidului constituie un alt motiv.
4. Încercările mele de a dialoga cu cei din conducere au fost sortite eşecului din cauza atitudinii dictatoriale a domnului George Simion pe care au observat-o mai multi colegi.
MOTIVUL REAL al excluderii mele este că nu am vrut să particip la interesele ascunse ale lui George Simion.
Am intrat în acest proiect cu inima deschisă, din dragoste şi credinţă pentru acest popor, având convingerea că pot să pun umărul la schimbarea în bine a acestei ţări, iar dacă nu sunt lăsat să fac acest lucru în cadrul acestui partid o voi face pe cont propriu respectând jurământul depus la învestirea mea în calitate de parlamentar al acestei ţări.
Reiau jurământul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza:
" Jur, în numele Prea Sfintei Treimi şi în faţa ţărei mele că voi păzi cu sfinţenie drepturile şi interesele patriei, că voi fi credincios Constituţiei în textul şi în spiritul ei, că în toată domnia-mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toţi şi în toate, uitând toată prigonirea şi toată ura, iubind deopotrivă şi pe cei ce m-au iubit şi pe cei ce m-au urât, neavând înaintea ochilor mei decât binele şi fericirea naţiei române.
Aşa Dumnezeu şi compatrioţii mei să-mi fie întru ajutor! "
Jurământul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza