Instalat săptămâna trecută în fotoliul de deputat, Mihai Lasca filmează şedinţele şi comentează zi de zi, cu patos, pe reţelele de socializare. În campania electorală a fost "dacul liber" din Bihor, legionar de-al lui Zelea Codreanu, politicianul patriot care protesta împotriva măştilor, folosite de "sclavi". Aşa i-ar plăcea să-l ştie lumea...

În realitate, preşedintele AUR Bihor, ajuns în poziţia de a vota legile ţării, e un interlop sadea. BIHOREANUL a descoperit că, pe lângă cele două dosare penale în care este judecat, unul pentru loviri şi celălalt pentru constituirea unui grup infracţional, proaspătul deputat a mai avut o condamnare şi în trecut. Într-un act "patriotic", a ieşit cu un amic pe şoseaua E60, şmenuind un cetăţean german.

Lasca şi "oile negre"

BIHOREANUL a mai scris despre cele două dosare penale în care liderul filialei Bihor a Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) este judecat la Oradea. Într-unul a fost trimis în judecată în 2018 de procurorii DIICOT Bihor, care îl acuză de constituirea unui grup infracţional organizat, respectiv trafic de migranţi. În rechizitoriu, aflat acum în Camera preliminară a Curţii de Apel Oradea, anchetatorii au arătat că în 2012 actualul deputat a "iniţiat şi a constituit" gruparea din care făceau parte cel puţin 4 persoane, cetăţeni români şi maghiari.

În document se citează şi o serie de discuţii telefonice în care Lasca vorbea cu complicii săi despre migranţi, pe care îi numea "oile ălea negre" sau "mieluşeii ăia negri", care vor veni "în flux normal" şi în număr mare pentru a fi scoşi din ţară, având "vreo 60 pe stoc, 70 de miei, şi după aia mai culeg". Câştigul era semnificativ: preţul pentru fiecare "oaie" varia între 1.000 şi 2.000 euro. "N-am bătut în cuie la preţ, dar îi în picioare treaba", îi explica unuia dintre amicii săi.

Trafic, dar legal

În timpul anchetei, Lasca a catalogat acuzaţiile drept "interpretări eronate", pretinzând că ar fi vorbit ba despre propria lui turmă de oi negre de la ţară, ba despre "posibilitatea ajutării unor studenţi străini, de culoare, să ajungă în state europene", de aici preţurile "pe bucată student negru" sau "oi negre", dar afacerea urma să se facă în limitele legi. Adică "trebuia să le găsesc o modalitate de a trece în Ungaria, căsătorindu-se cu cetăţeni români pentru a obţine cetăţenia română".

Procurorii i-au combătut declaraţia. Nu de alta, dar un străin poate obţine cetăţenia doar la 5 ani după căsătoria cu un român, deci "este neverosimil ca în situaţia de faţă inculpaţii să fi aşteptat un interval atât de lung". În plus, din interceptările telefonice a reieşit clar că traficanţii aşteptau, la un moment dat, sosirea unui grup de migranţi în Borş.

De notat că iniţial, în 2013, Lasca fusese arestat alături de alte 13 persoane, iar în 2016 trimis în judecată pentru constituirea unui grup infracţional organizat preocupat de falsificarea de instrumente de plată electronică, care ar fi făcut pagube de sute de mii de euro cu carduri falsificate în mai multe ţări. Ulterior, dosarul a fost restituit la DIICOT, pentru nereguli la rechizitoriu, iar în 2018, când a fost retrimis judecătorilor, în cazul lui Lasca procurorii au reţinut doar povestea cu traficul de migranţi, considerând că nu au suficiente probe pentru a susţine implicarea sa în "afacerile" cu carduri.

Lecţie de "politeţe"

Procesul "oilor negre" este încă la început. În altul, însă, ajuns în instanţă în mai 2020, Lasca a şi fost condamnat deja, la Judecătoria Oradea, la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru lovire. Incidentul s-a produs pe 24 august 2019, pe DN79. Pe cel care i-a fost victimă, Emanuel I., Lasca îl bănuia că ar fi avut o legătură cu fosta lui parteneră de viaţă. Femeia îl părăsise şi, de altfel, a şi obţinut ulterior un ordin de protecţie împotriva sa, cerând apoi instanţei să fie unicul părinte pentru cei doi copii pe care îi aveau împreună, acest proces fiind în desfăşurare.

În ziua respectivă, Emanuel I. mergea cu maşina spre Salonta. Lasca venea spre Oradea, dar în momentul în care l-a văzut în dreptul Aeroportului a întors, depăşindu-l şi blocându-l lângă Nojorid. Aici, actualul deputat - pe atunci administrator de firmă de pază - a rupt ştergătorul stâng de la maşina "rivalului", apoi a deschis portiera şi l-a luat la pumni.

Ghinionul lui e că scena a fost înregistrată dintr-o maşină din spate, iar filmuleţul (video jos) a ajuns probă la dosarul în care Lasca a fost trimis în judecată pentru loviri, alături de certificatul medico-legal care atestă că leziunile provocate victimei - fractură perete lateral sinus maxilar stâng şi traumatism cranio-facial - au necesitat 20 de zile de îngrijiri medicale. 

"Fără intenţie"

Cum s-a apărat Lasca în proces? Cu o nouă poveste, la fel de gogonată ca aceea cu "oile negre". Şi anume că s-a luat după Emanuel fiindcă acesta "l-a salutat ironic, arătându-i degetul mijlociu" şi a vrut să discute cu el despre "obiceiul de a-l saluta cu semne obscene".

Discuţia s-ar fi purtat în faţa maşinii, unde nu el, ci victima ar fi rupt ştergătorul, ca să-l lovească, după care amândoi au urcat în autoturismul lui Emanuel, unde acesta ar fi scos şi un baston din cauciuc "cu care a încercat să-i aplice lovituri". Ca atare, a ieşit din maşină şi a încercat să-i ia bastonul, "creându-se astfel o îmbrânceală, în care persoană vătămată ar fi putut încasa lovituri superficiale, fără intenţie".

În final, ca un cetăţean responsabil şi bine crescut, Lasca "şi-a cerut scuze de la ceilalţi participanţi la trafic, fiind conştient de faptul că a deranjat traficul în zonă prin oprirea sa şi a persoanei vătămate".

Sub supraveghere

Cum era de aşteptat, judecătorul i-a respins apărarea, "infirmată de probe", stabilind că "infracţiunea comisă de către inculpat este nejustificată şi imputabilă acestuia". În opinia instanţei, locul şi modalitatea în care a acţionat Lasca denotă "dezinteres faţă de valorile sociale încălcate, respectiv integritatea corporală şi siguranţa circulaţiei pe drumurile publice", motiv pentru care, prin sentinţa pronunţată pe 4 decembrie, chiar în vinerea de dinaintea alegerilor, l-a condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe un termen de 4 ani, plus 120 zile de muncă în folosul comunităţii. "A fost o condamnare politică, mi-au dat pedeapsă că l-am urecheat puţin, este aberant", a declarat presei Lasca.

Procesul va continua la Curtea de Apel Oradea, în vreme ce proaspătul politician încearcă din greu să-şi convingă victima să-şi retragă plângerea. "Îşi trimite avocatul, aghiotanţii la mine la serviciu, la ieşirea din program, m-au urmărit. Eu nu retrag nimic", spune Emanuel I.

Şmenar la drumul mare

BIHOREANUL a descoperit, însă, că Mihai Lasca a mai avut o condamnare, în 2007, la vârsta de 27 ani, pentru o faptă şi mai ruşinoasă: complicitate la înşelăciune prin metoda "şmen". Potrivit sentinţei, fapta s-a petrecut în vara lui 2006, când, împreună cu un amic, actualul parlamentar s-a postat cu maşina pe DN1 (E60), în apropiere de Piatra Craiului, cunoscut loc de acţiune al şmenarilor.

Lasca a rămas la volan, iar prietenul său făcea semne autoturismelor cu numere străine, ca să oprească. A reuşit să convingă un cetăţean german să-i schimbe 500 euro în bancnote mai mici, pretinzând că în România nu-şi poate folosi cărţile de credit. Până când neamţul s-a dus la maşină după bani, bancnota reală a fost înlocuită cu o copie, învelită într-una de 100.000 lei (100 lei noi), "comision" pentru ajutor. Când victima a luat banii, şmenarul s-a urcat în maşina condusă de Lasca şi s-au făcut nevăzuţi, metoda fiind cunoscută sub numele de "Maradona".

Ca să nu fie prinşi, ţeparii au făcut un ocol de 100 km pe drumuri secundare, reintrând pe E60 înainte de Oradea, unde, însă, au avut ghinionul să-l depăşească în trafic chiar pe cel pe care îl păcăliseră. Omul a sunat imediat la Poliţie, astfel că în momentul în care au pătruns în oraş şmenarii au fost traşi pe dreapta şi încătuşaţi. La percheziţie, poliţiştii au găsit şi banii neamţului, împărţiţi deja: Lasca primise 4 bancnote de 50 euro, iar amicul său, care a şi comis escrocheria, şi-a ţinut 6 bancnote.

Deputat "reabilitat"

Mihai Lasca a fost arestat 4 zile, iar la finalul procesului, în 2007, a fost condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o perioadă de 6 ani. Termenul de supraveghere a expirat în 2013, iar după încă 4 ani legea i-a permis să solicite reabilitarea, cererea fiindu-i admisă, iar pedeapsa ştearsă din cazierul judiciar. Acesta e motivul pentru care proaspătul deputat se făleşte acum pe Facebook cu cazierul curat.

Până la o nouă condamnare, şeful AUR Bihor rămâne, aşadar, un cetăţean onest, beneficiar al prezumţiei de nevinovăţie, care nu doreşte să dea socoteală despre trecutul de bătăuş, călăuză şi şmenar, ori să spună dacă demisionează din Parlament în cazul unei condamnări definitive. În loc de răspunsuri, deputatul a transmis BIHOREANULUI mulţumiri pentru "publicitatea" din campania electorală, care i-a asigurat "un procentaj foarte bun în judeţul Bihor pentru AUR", repetând că are "un cazier judiciar fără înscrisuri" şi că, până să fie învestit ca deputat, a condus "o societate cu profil de pază şi protecţie, fiind avizat în acest sens de IGPR, SRI şi IPJ Bihor".

Doar că până şi firma cu care se laudă, Grande Guard Legion, înfiinţată în 2017, e patronată de o altă persoană, tocmai pentru că la vremea respectivă Lasca încă avea cazierul "pătat", iar legea îi interzicea să aibă societăţi comerciale. Ajuns acum în Parlament, poate că va schimba şi legea, ca să "rezolve" şi problema asta...


"FRANCEZ" IERTAT
"Nu am făcut bine că ne-am împăcat"

Constantin Mărie, interlop OradeaMihai Lasca a fost implicat şi în alte scandaluri. În 2012, un alt interlop orădean, Constantin Mărie (foto), a fost reţinut, cu nasul spart, după ce, împreună cu un prieten de-al său, Petru Puşcaş, a avut o altercaţie cu Lasca (poreclit "Francezu", deoarece se lăuda că fusese luptător în Legiunea străină, deşi nu avea nici stagiul militar satisfăcut).

Toţi cei trei protagonişti au fost trimişi în judecată şi condamnaţi în 2015, la Judecătoria Oradea, la pedepse cu suspendare. Lasca a încasat 1 an şi 1 lună de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o perioadă de 4 ani şi 1 lună, plus plata unor daune morale de 3.000 lei şi a îngrijirilor medicale. Când dosarul a ajuns la Curtea de Apel, cei trei s-au împăcat, însă, şi procesul a încetat. "Am acceptat să mă împac. Dacă nu mă împăcam, el n-avea nici firmă de pază şi nici n-ajungea deputat. Nu ştiu dacă am făcut bine", spune acum Mărie.


CE SPUNE LEGEA
Imunitate cu condiţii

Procesele penale declanşate pe numele lui Mihai Lasca vor continua şi după ce acesta a devenit deputat. Potrivit legii, parlamentarii beneficiază de imunitate pe perioada mandatului, dar pentru faptele comise înainte de învestire sunt judecaţi în continuare, iar în caz de condamnare îşi ispăşesc pedepsele la fel ca orice altă persoană. Dacă instanţa dispune, ca pedeapsă complementară, şi pierderea drepturilor electorale, calitatea de parlamentar încetează la data rămânerii definitive a sentinţei.

După învestire, parlamentarii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi ori arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte.