Piaţa Mihai Viteazul din centrul Oradiei este de luni de zile în şantier pentru lucrări de reparaţii.

De refăcut! 

După cum BIHOREANUL a mai scris, în primăvară, constructorii pasajelor subterane au desfăcut pavajul pentru refacerea hidroizolaţiei prin fisurile căreia apa se infiltra în tunelurile de dedesubt. Executanţii au început atunci şi înlocuirea plăcilor sparte sau deplasate, precum şi refacerea rosturilor dintre acestea.

Muncitorii au împrejmuit zona de lucru cu garduri, au început unele intervenţii, după care au plecat. În prezent, pavajul din Piaţa Mihai Viteazul are „zone crăpate, plăci rupte” şi se află într-un „şantier etern, fără nicio semnalistică” din care orădenii să poată afla „data începerii şi a finalizării lucrărilor”, după cum a reclamat un orădean redacției BIHOREANUL.

În fotografiile făcute de acesta se văd dale fisurate, rosturi desfăcute, plăci deplasate şi perimetre ale piaţetei împrejmuite, unde pavajul a fost scos de pe suprafeţe întinse.

Termen: sfârşitul lunii iulie

Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, lucrările se desfăşoară încă din luna mai, când constructorul a început refacerea hidroizolaţiei de sub pavaj.

„Peste iarnă au apărut în pasaj infiltraţii care au trecut prin pavajul de deasupra. Din acest motiv, am transmis constructorului o adresă prin care i-am cerut să remedieze problemele apărute, iar în primăvară s-a apucat de lucru”, a declarat pentru BIHOREANUL directorul tehnic al Primăriei Oradea, Sebastian Marchiş.

Potrivit acestuia, executantul a refăcut stratul de hidroizolaţie de sub pavaj, dar nu a finalizat toate intervenţiile din zonă. „Constructorul mai are de remediat neconformităţile pavajului. În unele zone, plăcile sunt crăpate sau mişcate, iar în altele trebuie refăcute rosturile dintre acestea”, a explicat Marchiş.

Iniţial, constructorul şi-a asumat în faţa reprezentanţilor municipalităţii finalizarea lucrărilor până la sfârşitul lunii iunie. Termenul a fost ulterior prelungit până la sfârşitul lunii iulie.

Lucrări în garanţie

Cele cinci pasaje subterane din zona Pieţei Mihai Viteazul au fost construite de asocierea condusă de Freyrom, din care au mai făcut parte firmele Leko Construct, Metabet CF, Procons Group şi Construcţii Erbaşu.

Contractul a fost atribuit pentru 85,3 milioane lei fără TVA, iar valoarea lucrărilor a urcat ulterior, în urma actualizărilor şi a lucrărilor suplimentare, la 123 milioane lei fără TVA.

Pasajele au fost deschise circulaţiei la sfârşitul anului 2023, iar lucrările au fost recepţionate în 2024. Investiţia are o perioadă de garanţie de cinci ani, astfel că, până în 2029, defecţiunile constatate trebuie remediate pe cheltuiala constructorilor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!