Ambuteiajele care se creează la ore de vârf pe Calea Borşului, în zona şantierului de la pasajul care se construiește peste sensul giratoriu, ar putea dispărea.
Măsuri anti-ambuteiaj
Cozile de maşini se formează, începând din decembrie anul trecut, pentru că traficul auto pe sensul de mers către Oradea este deviat pe o şosea de lângă Parcul Industrial şi, astfel, restricţionat la o singură bandă pe sens cale de aproape un kilometru.
Pentru eliminarea blocajelor, constructorul pasajului a amenajat pe sensul de mers către oraş, la circa 200 de metri de şantier, un drum provizoriu peste spaţiul verde, astfel încât şoferii să poată reveni cât mai repede de pe actuala deviere pe cele două benzi de circulaţie de pe Calea Borşului.
„Drumul provizoriu, amenajat la începutul acestei săptămâni, va fi deschis traficului rutier începând de miercuri", a declarat, pentru BIHOREANUL, şeful Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei, Sebastian Marchiş.
Reprezentanţii municipalităţii speră că această improvizaţie, care va fi folosită pe durata lucrărilor la pasaj, să fluidizeze circulaţia pe sensul de mers către Oradea.
Lucrările continuă...
După cum BIHOREANUL a mai scris, lucrările de amenajare a pasajului peste sensul giratoriu de la intrarea în parcul industrial sunt realizate în procent de circa 30%.
Până în prezent, constructorii au făcut devierea reţelelor din subteran, au amenajat structura de rezistenţă a pasajului şi au ridicat picioarele acestuia.
În această perioadă, executantul lucrărilor montează structura metalică a construcţiei în condiţiile în care tot tablierul necesar a fost deja adus în şantier.
Conform contractului, termenul limită de execuţie a pasajului este fixat pentru finalul anul viitor. Totuși, după discuţii cu constructorul, reprezentanţii municipalităţii speră că acesta să fie deschis traficului auto încă din luna septembrie a acestui an, chiar dacă finisajele ar mai putea dura.
Lucrările de amenajare a pasajului de deasupra sensului giratoriu de la intrarea în parcul industrial au fost atribuite anul trecut pentru suma de 53,7 milioane lei către o asociere de firme reprezentată de Freyrom.
Construcţia pasajului, începută în decembrie anul trecut, a fost licitată la pachet cu construcţia unui drum colector, lung de 2,2 kilometri, de-a lungul şoselei din Calea Borşului, şi amenajarea unui drum de legătură între drumul colector şi terminalul intermodal din vecinătatea gării Episcopia.