Primarul Florin Birta a semnat marţi la Bucureşti contractul de finanţare prin PNRR a lucrărilor de amenajare a viitorului pasaj rutier din Calea Borşului care va fi construit peste sensul giratoriu de la intrarea în parcul industrial.
Anunţul a fost făcut marţi după-amiază de primarul Florin Birta pe pagina de Facebook.
"Am semnat astăzi contractul de finanţare prin PNRR pentru noul proiect de infrastructură rutieră, extrem de important pentru facilitarea traficului pe Calea Borşului, în zona Parcului industrial I. Este vorba despre viitorul pasaj realizat peste sensul giratoriu amplasat pe DN1, care va asigura continuarea circulaţiei în zonă", a anunţat primarul Florin Birta.
După cum BIHOREANUL a mai scris, municipalitatea intenţiona să finanţeze proiectul din fonduri europene încă de la început, lucrarea a fost deja atribuită asocierii de firme conduse de Freyrom, din care mai fac parte Procons Group şi Construcţii Erbaşu, pentru suma de 53,7 milioane lei plus TVA, iar construcţia efectivă a început la jumătatea lunii decembrie a anului trecut.
"Constructorul desemnat prin licitaţie publică a început deja forarea celor 36 de piloţi care vor susţine cele două culee ale viitorului pasaj şi lucrează la devierea reţelelor de electricitate", se menţionează în anunţul lui Birta.
Construcţia pasajului de-a lungul DN 1 a fost licitată la pachet cu amenajarea unui drum colector, de 2,2 kilometri, de-a lungul şoselei din Calea Borşului, şi a unui drum de legătură între drumul colector şi terminalul intermodal din vecinătatea gării Episcopia.
Potrivit primarului, "obiectivul menţionat face parte dintr-un proiect mai amplu care prevede şi realizarea unor drumuri colectoare, acestea din urmă fiind susţinute din bugetul local".
Termenul contractual de finalizare a lucrărilor este de 20 de luni, dar primarul Florin Birta declarat public că vrea să determine constructorii să finalizeze pasajul încă din acest an.