Primăria suspendă activitatea a trei centre de vaccinare din Oradea începând de sâmbătă 17 iulie.

Redirecționați spre centrul din Piața Gojdu...

Potrivit unui comunicat al Primăriei, măsura vizează centrele de vaccinare de la Orăşelul Copiilor, Colegiul Tehnic Traian Vuia şi Maternitatea Oradea.

"Persoanele programate în perioada următoare în cele trei centre vor primi un SMS pentru a fi redirecţionate către centrul modular din Piaţa Emanuil Gojdu. În funcţie de evoluţia pandemiei şi a cererii pentru vaccinare, vom lua în calcul redeschiderea lor dacă va fi necesar", a anunţat vineri city-managerul Mihai Jurca.

Centrul modular de pe platoul din fostul centru civic va prelua persoanele programate la cele trei centre care îşi suspendă activitatea după următorul program: zilnic între orele 8 - 20 pentru cei care au optat pentru serurile Pfizer şi Johnson& Johnson, marţi şi joi între orele 14 - 20 pentru cei care au ales serul Moderna respective luni şi miercuri între orele 8 - 20 pentru cei care au preferat serul AstraZeneca.

"Cei care doresc să se vaccineze în cartierul Rogerius pot opta pentru centrul de vaccinare de la Spitalul Pelican, care rămâne deschis în perioada următoare", a mai transmis Primăria.

Se redeschide Orășelul Copiilor

Decizia închiderii celor trei centre de vaccinare a fost luată pe fondul scăderii apetitului pentru imunizare împotriva Covid-19 a populaţiei.

"Măsura intervine pe fondul scăderii numărului de vaccinări şi din dorinţa de a eficientiza această activitate", a declarat pentru BIHOREANUL city-managerul Jurca.

Astfel, în Oradea începând de luni vor mai funcţiona doar centrele de vaccinare de pe platoul din Piaţa Emanuil Gojdu şi de la Spitalul Pelican.

Odată închis centrul de vaccinare din Orăşelul Copiilor spaţiul de joacă de aici va fi redat începând de săptămâna viitoare micuţilor din cartierul Rogerius după cum au cerut părinţii acestuia.

Deschiderea spaţiului este cu atât mai necesară cu cât începând de luni parcul din PIaţa Magnoliei va intra în lucrări de reabilitare.