Mai multe localități din Bihor au rămas temporar fără apă potabilă ori primesc apă cu presiune redusă, în timpul arșiței de până la 42 de grade Celsius de la începutul acestei săptămâni.

Secetă la robinet

Locuitorii mai multor străzi din orașul Săcueni au rămas fără apă ori primesc apă după program, după o avarie semnalată de localnici și pe fondul consumului crescut în rețeaua operatorului Apă Canal Nord Vest.

„A fost sâmbătă o avarie și de atunci am rămas fără apă. Atâta știm, că se lucrează”, a declarat luni un locuitor pentru BIHOREANUL.

Oamenii sunt revoltați că întreruperile ar fi fost anunțate de operatorul Apă Canal Nord Vest cu doar câteva minute înainte de a fi puse în aplicare.

„Sunt localnici care au animale și nu au ce să le dea să bea pe căldura asta, pentru că n-au știut să-și facă rezerve”, a protestat un alt localnic.

Apă cu program

Contactați de BIHOREANUL, reprezentanții Apă Canal Nord Vest nu au adus multe lămuriri. Apelat de reporter, directorul tehnic Eszes Levente nu a răspuns la telefon. A răspuns abia la SMS, în care a pus problema pe seama consumului ridicat.

„Toate forajele funcționează la capacitate maximă. Dat fiind consumul ridicat, alimentarea cu apă a orașului Săcueni este organizată după program, existând perioade în care, în anumite părți ale orașului, să fie întreruperi temporare ale furnizării apei”, a transmis prin SMS directorul tehnic al Apă Canal Nord Vest, Eszes Levente.

Nu este clar câți localnici deserviți de operator nu au apă și nici de când. În ciuda plângerilor oamenilor din zonă, într-un anunț oficial postat luni pe site-ul propriu, Apă Canal Nord Vest susține că întreruperile din timpul zilei ar fi de cel mult 5 ore și doar în unele zone. Concret, în perioada 29 iunie – 1 iulie, pe străzile Irinyi János, Zorilor, Dealul Nou, Cadea Mică și Dankó Pista, „între orele 10 - 15 furnizarea apei va fi întreruptă”.

„În celelalte părți ale orașului apa se furnizează cu presiune redusă, din cauza temperaturilor ridicate și a consumului crescut de apă potabilă”, mai arată informarea.

Pe de altă parte, conform anunțurilor făcute de reprezentanții companiei, luni, și în Voivozi furnizarea apei potabile este oprită, iar în Valea lui Mihai, „se furnizează cu presiune scăzută”.

„Acest lucru se datorează temperaturilor crescute și lipsei precipitațiilor din ultima perioadă”, se menționează pe portalul societății.

De altfel, reprezentanții companiei au făcut apel la consumatorii deserviți „să evite utilizarea apei potabile pentru udatul grădinilor sau a spațiilor verzi, deoarece sistemul de aprovizionare cu apă a fost dimensionat doar pentru consumul menajer al populației”.

Oprire cu prelungire

Întreruperi în alimentarea cu apă au avut loc și în alte locuri din județ. Potrivit reprezentanților Instituției Prefectului Bihor, care monitorizează situația, apa este oprită noaptea, între orele 23 - 7, de 3 săptămâni, în satul Meziad, comuna Remetea, după ce izvorul care alimentează localitatea și-a redus debitul. Oprirea este necesară pentru umplerea rezervoarelor, până la revenirea sursei la volumul de apă inițial.

Și în Biharia, operatorul local a oprit furnizarea apei pe timpul nopții, pentru a asigura rezerva de apă necesară populației peste zi, până la trecerea caniculei.

În alte localități, precum Livada, Felcheriu și Tășad, alimentarea cu apă a fost oprită la sfârșitul săptămânii trecute pe fondul unor lucrări de intercalare a conductelor de apă în zona pasajului din strada Ogorului.

„Lucrarea, efectuată miercuri, a durat doar 12 ore, dar, având în vedere că s-a dublat consumul de apă, am oprit până vineri furnizarea serviciilor către consumatorii de dincolo de Hidișel, ca să refacem resursele de apă și să putem asigura, în paralel, alimentarea stațiunilor Băile Felix și Băile 1 Mai”, a declarat luni pentru BIHOREANUL directorul tehnic al Companiei de Apă Oradea, Cristian Popa.

S-au oprit lucrările!

Potrivit acestuia, cu excepția avariilor, așa cum s-a întâmplat luni dimineață în șantierul viitorului pasaj din fața magazinului Crișul, CAO a oprit toate lucrările la rețele până după epuizarea episodului de căldură extremă.

„Începând de săptămâna aceasta, am oprit toate lucrările de intercalare a rețelelor care erau programate. Acestea vor fi făcute după ce vom ieși din caniculă”, a spus Popa.

Directorul tehnic spune că, în momentul de față, nu există nicio întrerupere în alimentarea cu apă a consumatorilor deserviți, nici a celor din localitățile limitrofe și nici a celor din blocurile turn din Oradea.

„În ultimele zile, pe fondul caniculei, consumul s-a dublat. Se poate întâmpla ca în unele zone apa să curgă cu presiune mai mică sau chiar să existe unele întreruperi”, a declarat directorul tehnic Cristian Popa.

Se pregătesc restricții

În cursul zilei de luni, CAO a anunțat printr-un comunicat de presă că seceta prelungită din ultima perioadă a dus la scăderea nivelului de apă din drenuri și acumulările din care se alimentează.

„Până în prezent alimentarea cu apă a localităților din aria de operare s-a realizat în parametri normali, însă în perioadele caniculare consumul de apă crește foarte mult. Această creștere este din cauza folosirii improprii a apei pentru grădinărit și întreținere vegetație”, se menționează în comunicat.

Reprezentanții CAO au avertizat, fără a nominaliza zonele, că „în cazul în care continuă consumurile de apă improprii pe perioada caniculară, respectiv pe durata de «Cod roșu de caniculă» în județul Bihor, comunicat de Administrația Națională de Meteorologie, vom fi nevoiți să furnizăm apă după un program prestabilit în localitățile unde apa este folosită în alte scopuri”.

În localitățile supuse restricțiilor, pe timpul nopții, operatorul va scădea presiunea apei din rețea „în vederea refacerii și menținerii necesarului de apă în rezervoarele de înmagazinare”.

Autoritățile județene și reprezentanții operatorilor de apă au făcut un apel către consumatorii bihoreni să evite folosirea apei potabile din rețea pentru udatul grădinilor și să o folosească exclusiv pentru scopuri menajere.

Reunit vinerea trecută, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bihor a decis deschiderea, pe timpul codului roșu de caniculă, a 11 puncte de prim-ajutor în 8 localități și 11 puncte de distribuire a apei în 7 localități, inclusiv la Săcueni.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!