Cei 28,5 kilometri ai Autostrăzii Transilvania dintre Chiribiș și Biharia ar putea fi deschiși circulației în luna decembrie, cu aproximativ patru luni înainte de termenul contractual, afirmă secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Horațiu Cosma. Potrivit acestuia, lucrările au ajuns la un stadiu fizic de 80%, iar asfaltul este așternut deja pe 90% din lungimea tronsonului.
„Ritmul de lucru este impresionant”
„De la ultima mea vizită, peisajul s-a schimbat complet pe cei 28,5 kilometri ai sectorului Chiribiș - Biharia din Autostrada Transilvania. Șantierul a ajuns la 80% stadiu fizic, iar ritmul de lucru este impresionant”, a scris oficialul din Ministerul Transporturilor într-o postare pe Facebook, joi dimineață.
Horațiu Cosma afirmă că în ultimele trei luni constructorii au așternut circa 200.000 tone de asfalt, reprezentând aproape 70% din cantitatea necesară întregului proiect, astfel că în prezent există asfalt pe 90% dintre cei 28,5 km ai lotului.
Conform acestuia, lucrările la structuri sunt și ele aproape terminate. „Toate podurile sunt finalizate, cu o singură excepție: la ultima structură, zilele trecute au fost ridicate toate grinzile, iar acum se lucrează la armarea plăcii podului, care va fi betonată zilele următoare”.
Ținta constructorilor este ca tronsonul să fie dat în trafic până la sfârșitul anului. „Suntem într-o adevărată cursă contra cronometru pentru a termina acest sector în luna decembrie, cu 4 luni înainte de termenul contractual”, a transmis secretarul de stat, adăugând că Ministerul urmărește plata rapidă a facturilor și monitorizarea lucrărilor, pentru ca antreprenorul să poată profita de zilele cu vreme favorabilă.
„În decembrie vrem să le facem o surpriză frumoasă: să deschidem circulației sectorul Chiribiș - Biharia, cu luni bune înainte de termenul contractual”, a mai afirmat Horațiu Cosma.
De la 71% la 80% într-o lună
Lotul Chiribiș - Biharia, cu o lungime de 28,55 km, este construit de asocierea Precon Transilvania, firmă orădeană din grupul Selina, și Citadina 98 Galați.
La începutul lunii septembrie, lucrările erau la un stadiu de 71%, pe șantier fiind mobilizați peste 550 muncitori și 404 utilaje. Primele două straturi de asfalt fuseseră așternute atunci pe câte 13,5 km.
Tot luna trecută, constructorii au finalizat o lucrare importantă, și anume relocarea DN 19E pe două sectoare, pentru care au fost construiți de la zero 6,2 km de drum național. Mutarea traseului a eliberat amplasamentul autostrăzii și permite sincronizarea lucrărilor cu lotul vecin Suplacu de Barcău - Chiribiș.
După 22 ani
Contractul pentru proiectarea și construirea lotului, în valoare de 785,2 milioane lei fără TVA, este finanțat din fonduri europene prin Programul Transport 2021 - 2027. Termenul contractual de finalizare este 20 mai 2027, astfel că o deschidere în decembrie ar însemna punerea lui în circulație cu aproape cinci luni mai devreme.
Lotul are o istorie îndelungată: lucrările începute de Bechtel în 2024 au fost abandonate după rezilierea contractului din 2013, la un stadiu de circa 6%. Un alt contract, încheiat în 2020 cu o asociere condusă de Trameco, a fost reziliat de CNAIR în 2022.
Actualul contract a fost semnat în 2024, iar ordinul de începere a fost dat pentru 20 mai 2025, numai după ce CNIR a preluat contractul de la CNAIR.
Suplacu–Chiribiș, promis pentru 1 Decembrie
Anunțul de joi al secretarului de stat din Ministerul Transporturilor vine la o zi după ce tot Horațiu Cosma a afirmat că și lotul vecin, Suplacu de Barcău–Chiribiș, lung de 26,35 km, ar urma să fie deschis circulației de Ziua Națională, pe 1 Decembrie.
Pe acest tronson, executat de Construcții Erbașu, lucrările au depășit 90%, iar ultimul strat de asfalt era așternut, miercuri, pe aproximativ 20 km.
Constructorul se concentrează pe ultimele lucrări din zona Suplacu de Barcău, în apropierea fostului câmp petrolier și a viaductului de aproximativ 1,8 km peste lacul de acumulare.
Dacă ambele promisiuni se vor concretiza, până la sfârșitul acestui an ar urma să fie deschisă circulației întreaga succesiune de loturi din Bihor ale A3 de la Suplacu de Barcău până la Borș II, la granița cu Ungaria: Suplacu de Barcău - Chiribiș, Chiribiș - Biharia și Biharia - Borș II, ultimul fiind funcțional din 2020.