Şoferii Bolt din Oradea vor organiza luni cea de-a doua adunare publică de protest după cea din vara acestui an.

Un protest anunţat

Circa 200 de parteneri ai platformei sunt aşteptaţi, începând cu ora 9, pe platoul din vecinătatea Oradea Arena.

"În timpul protestului, programat între orele 9-17, o să ne oprim cu toţii aplicaţiile, fapt pentru care timpul de aşteptare (pentru clienți - n.r.) va creşte", a declarat pentru BIHOREANUL partenerul Bolt, Marius Solomie, care a obţinut de la Primăria Oradea autorizaţia pentru protest.

Organizatorii se aşteaptă ca numărul șoferilor care îşi vor închide aplicaţiile să fie sensibil mai mare decât al celor care vor participa fizic la manifestare.

"Mulţi şoferi Bolt au un loc de muncă şi fac această activitate după serviciu, part-time, ne aşteptăm ca aceştia să îşi ţină şi ei, peste zi, aplicaţia închisă", a spus Solomie.

"Un tarif minim corect"

Principalele revendicări ale partenerilor Bolt sunt legate de tarifele practicate.

"Vrem un tarif minim corect şi predictibil. În prezent, o cursă costă 13 lei. Dacă în maşină, care vine la scară, urcă trei clienţi, practic lucrăm la tariful OTL. În plus, din aceşti bani Bolt îşi ia 25%, iar şoferul rămâne cu 9,75 lei. Tariful unei curse ar trebui să urce undeva la 16 lei", a declarat protestatarul.

În plus, partenerii Bolt cer suplimentarea cu 50% a preţului pentru cursele din afara oraşului. "Aici ne referim îndeosebi la cursele către aeroport, către care nu există mijloace de transport în comun. Îmi pare incorect să faci astfel de curse din oraş la aeroport cu 13 lei", a spus Solomie.

În plus, printre altele, partenerii Bolt mai cer limitarea numărului de şoferi din aplicaţie, după modelul deja aplicat la taximetrişti.

"În momentul de faţă ARR a eliberat la nivelul oraşului Oradea 3.000 de copii conforme pentru tot atâtea maşini care operează în platformă. Normal, nu toţi şoferii lucrează non-stop, dar numărul lor este în continuă creştere. Aşa, în câţiva ani vom ajunge la 10.000 de şoferi, ceea ce va însemna curse mai puţine şi prost plătite", a declarat protestatarul.

Protest cu repetiţie

Acesta este cel de-al doilea protest organizat de şoferii Bolt în Oradea după cel din vara acestui an. Atunci, reprezentanţii platformei au aprobat majorarea tarifelor cu 5%.

Deşi la acţiunea din 14 iunie au participat circa 100 de şoferi, comunicatorii Bolt au transmis în urma protestului că majorarea a fost deja programată şi nu a intervenit ca urmare a protestului.

Mai mult, potrivit comunicatului, pe timpul protestului numărul şoferilor activi în aplicaţie, care nu s-au raliat revendicărilor, a fost mai mare cu 3% decât într-o zi obişnuită, iar timpul mediu de aşteptare după o maşină a scăzut cu 4%, la numai 3,5 minute.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!