Dorin Florin Luca, orădeanul care, drogat fiind la volanul lui Porsche, a provocat un accident rutier în Pasajul Magheru, a fost arestat pentru 30 de zile. 

Măsura a fost dispusă luni, la prânz, de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Oradea, la solicitarea procurorilor, iar potrivit informaţiilor de pe portalul instanţei, Luca a solicitat în timpul dezbaterilor să fie plasat în arest la domiciliu ori sub control judiciar, ambele cereri fiind respinse.

Încheierea judecătorească pronunţată luni nu este definitivă. Ea mai poate fi contestată la Tribunalul Bihor în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Dorin Florin Luca a fost reţinut, duminică seara, de poliţiştii rutieri. Bărbatul în vârstă de 31 ani se prezentase cu câteva ore mai devreme la sediul Serviciului Rutier Bihor, ca să se predea după ce, sâmbătă seara, a provocat un accident rutier în Pasajul Magheru din Oradea.

Aflat la volanul unui Porsche Carrera, Luca a condus cu viteză în pasaj, iar maşina s-a izbit frontal de un Ford care circula regulamentar. Când polițiștii au ajuns la locul accidentului, au găsit doar doi bărbați care au coborât din Porsche, amândoi sub influenţa băuturilor alcoolice şi amândoi pasageri. Şoferul dispăruse. 

În urma accidentului, patru persoane au ajuns la spital, cu diverse leziuni, însă doar una a rămas internată. 

După ce s-a predat, Dorin Florin Luca a fost dus la analize, iar potrivit unui comunicat transmis, duminică seara, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, bărbatul a ieşit negativ la analizele pentru alcool, însă analizele toxicologice au relevat că a consumat stupefiante. Surse judiciare au declarat BIHOREANULUI că orădeanul era sub influența cocainei când a provocat accidentul.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!