Acum vreo două luni, într-o dimineață de sâmbătă, am avut treabă într-un sat de lângă Oradea, Copăcel, la 22 de kilometri de oraș, distanță care dincolo de Borș este, pentru orice navetist, o nimica toată. Waze zice că parcurgerea ei ar dura 25-35 de minute, dar am făcut dublu.
N-am avut nicio problemă până la ieșirea din oraș spre Cluj, unde centura cu două benzi pe sens dă în șoseaua națională, cu una singură. De acolo, însă, până în mijlocul Oșorheiului, unde drumul cotește la dreapta spre Alparea, am făcut 38 de minute. Și era sâmbătă, dimineață, cu TIR-uri puține și fără navetiști.
S-a nimerit să fie la câteva zile după ce, în Consiliul Județean, o parte dintre aleșii bihorenilor trânteau prima oară (de-atunci au mai făcut-o de două ori) o hotărâre de declanșare a procedurilor de expropriere pentru inelul metropolitan care ar ocoli, încă de la intrarea în Oșorhei dinspre Cluj, o jumătate de oraș, plus Băile Felix, Sânmartin și Nojorid. De ce au picat proiectul? Pentru că nu ei l-au gândit, pentru că n-au niciun interes să-i lase pe inițiatori să-l ducă la bun sfârșit și, nu în ultimul rând, din populism, invocând grija pentru câțiva proprietari de terenuri (agricole) din Cheriu.
Cum respectivii consilieri au avertizat că nu-și vor da voturile nici pe viitor decât dacă traseul va fi modificat, ceea ce ar însemna pe de o parte o cheltuială suplimentară de 1,5 - 2 milioane euro, plus înlocuirea unor nemulțumiți cu alți nemulțumiți, nu aș paria că șoseaua se va face într-un viitor previzibil.
În fundătură a ajuns și centura Aleșd, deși aici, culmea, lucrările au început deja. Și cam din același motiv, fără a fi nevoie, însă, de voturile unor politicieni. Câțiva proprietari din oraș au deschis procese pentru oprirea proiectului, supărați că pe câteva sute de metri centura s-ar suprapune cu o parte din strada lor. Și aceștia au vrut alt traseu, mai lung, nu și mult mai scump de data asta, dar care ar fi străbătut o arie naturală protejată.
Or, la noi, au fost bucăți de autostradă amânate și chiar abandonate fiindcă nu le-ar fi putut traversa urșii, la fel cum, chiar în Bihor, un drum comunal (cel dintre Livada de Bihor și Sânnicolau Român) a fost tergiversat cu anii pentru că trecea pe lângă niște copaci unde își au cuiburile niște ciori mai aparte (Corvus Milvus).
Nu-mi stă deloc în intenție să bagatelizez supărarea unor oameni care și-au ridicat case și, după câțiva ani, se trezesc că prin fața lor va trece o șosea, chiar dacă pe porțiunea respectivă șoseaua ar fi de fapt, cum e și în cazul celei din Aleșd, o stradă. Dar câte asemenea situații nu am mai văzut și până acum? Nu mai departe chiar în Oradea, în Ioșia, niciunul dintre vechii locuitori ai străzii Ovid Densușianu nu și-ar fi imaginat că vor fi vecini cu o centură între intersecțiile cu strada Cazaban și cu Calea Sântandreiului.
E clar că nu avem nici bani, nici timp să facem centuri ocolitoare uriașe, așa că fie vom avea unele mai scurte, fie nu vom avea deloc.