În octombrie 2023, un om de afaceri italian din Beiuş era trimis în arest preventiv pentru 30 de zile, sub acuza că ar fi abuzat sexual un băiat de 12 ani.
Vestea a zguduit comunitatea locală, unde Antonio Faccin, stabilit în zonă de aproape un deceniu, era perceput ca un om respectabil, având o afacere de colectare şi comercializare a ciupercilor proaspete. Nimic din comportamentul său de până atunci nu sugerase vreo abatere, cu atât mai puţin acuzaţiile grave pentru care fusese încătuşat.
Totuşi, în mod surprinzător, la doar o lună după ce a ajuns în spatele gratiilor, Tribunalul Bihor a respins cererea de prelungire a măsurii arestării preventive şi a dispus eliberarea bărbatului. Decizia nu a fost luată pentru că Faccin ar fi fost nevinovat, ci pentru că dovezile au fost compromise chiar de poliţista însărcinată cu investigarea cazului. Şi nu oricum, ci contra cost, susţin procurorii, care au băgat-o în anchetă atât pe poliţistă, cât şi pe cei care ar fi corupt-o: italianul şi un partener de afaceri al acestuia...
Percheziţii în Beiuş
Dosarul de corupţie, instrumentat de Parchetul Bihor şi Direcţia Generală Anticorupţie Bihor, a intrat în atenţia publică pe 26 septembrie a.c., când ofiţerii anticorupţie au descins în Beiuş, efectuând percheziţii de amploare la sediul Poliţiei municipale şi la locuinţele a trei persoane.
La vremea respectivă, anchetatorii au fost extrem de discreţi, dezvăluind doar că investigaţia vizează presupuse fapte de luare şi dare de mită: între octombrie 2023 şi octombrie 2024, o poliţistă ar fi acceptat bani şi alte beneficii pentru a compromite o anchetă privind o acuzaţie gravă de viol.
În scurt timp, BIHOREANUL a descoperit că în centrul scandalului se află Narcisa Paşca, agent-şef adjunct de poliţie cu aproape 20 de ani de carieră, soţia unui şef din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana.
Cei care ar fi corupt-o sunt Dumitru Gal (foto), un influent om de afaceri şi figura centrală din cea mai mare cooperativă agricolă din judeţ, şi italianul Antonio Faccin, cercetat de Paşca pentru o acuzaţie de viol în formă continuată asupra unui minor. În septembrie 2023, bărbatul ar fi încercat să întreţină un act sexual anal cu un băiat de 12 ani, iar cu o altă ocazie ar fi întreţinut cu el un act sexual oral. Denunţat de părinţii victimei, Faccin a şi fost arestat preventiv pe 3 octombrie 2023, dar a stat în spatele gratiilor doar câteva săptămâni, căci pe 27 noiembrie Tribunalul Bihor a decis să-l plaseze sub control judiciar.
Parfum, căpşuni şi vacanţă exotică
La solicitarea BIHOREANULUI, Parchetul Bihor a dezvăluit că ancheta a avansat. Pe 12 noiembrie, Antonio Faccin şi Dumitru Gal au fost puşi sub urmărire penală pentru dare de mită, iar împotriva Narcisei Paşca s-a dispus, pe 15 noiembrie, punerea în mişcare a acţiunii penale, fiind inculpată pentru un lung şir de acuzaţii: două infracţiuni de luare de mită, favorizarea făptuitorului, influenţarea declaraţiilor în formă continuată, precum şi două infracţiuni de divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice.
Potrivit procurorilor, Paşca ar fi primit favoruri generoase din partea celor doi oameni de afaceri pentru a bloca cercetările. Pe 18 octombrie 2023, i-ar fi cerut lui Gal 3.500 euro cu titlu de împrumut, însă afaceristul i-a oferit doar 2.000 de euro. În noiembrie, femeia a mai primit de la Gal trei lădiţe de căpşuni, trei de zmeură şi alte câteva cu afine, urmate pe 5 decembrie de o sumă de 250 euro şi de un parfum în valoare de 1.000 de lei.
Cea mai extravagantă "atenţie" a venit, însă, din partea italianului Antonio Faccin, care, pe 29 noiembrie 2023, la doar două zile după ce a fost eliberat din arest, i-a promis Narcisei Paşca un sejur în Brazilia, odată ce dosarul său urma să fie închis. "Folosul necuvenit a fost acceptat în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri în dosarul penal mai sus amintit", susţine Parchetul.
Manipulare şi presiuni
Procurorii au dezvăluit şi modul în care poliţista a manipulat ancheta în favoarea italianului. Pe 7 noiembrie 2023, în timp ce acesta se afla în arest, Paşca a convins victima să mintă în cadrul expertizei psihologice dispuse de procuror, iar sub influenţa ei minorul s-a conformat, susţinând că n-a fost agresat ci, aşa cum a declarat italianul, i-a făcut acestuia un banal masaj.
"Această manipulare a dus la deturnarea concluziilor expertizei psihologice", explică procurorii, adăugând că raportul emis de expert a subliniat inconsecvenţa declaraţiilor victimei, iar documentul a fost folosit mai târziu de avocaţii lui Faccin, care i-au obţinut eliberarea din arest.
Intervenţiile Narcisei Paşca nu s-au oprit aici. Tot în noiembrie 2023, poliţista a mers acasă la părinţii copilului cu două plase de alimente - ulei, făină, zahăr, ouă şi dulciuri - iar pe 12 aprilie 2024 ar fi abordat-o pe mama minorului, cerându-i să-şi îndemne fiul să-şi menţină declaraţiile mincinoase. Iar asta fiindcă, în cazul în care povestea penală se va termina în favoarea italianului, acesta îi va recompensa financiar.
Poliţista la bârfe
Informarea procurorilor aduce şi alte detalii privind modul în care poliţista înţelegea să-şi desfăşoare ancheta. În noiembrie 2023, după percheziţia informatică asupra telefonului lui Antonio Faccin, Paşca a descoperit mesaje compromiţătoare legate de viaţa privată a italianului. În loc să păstreze informaţiile pentru dosar, ea a ales să le divulge... chiar avocatei suspectului! Mai exact, poliţista a sunat-o pe avocată prin WhatsApp şi i-a împărtăşit detalii din mesajele "picante".
În aceeaşi perioadă, Paşca a dat peste conversaţii denigratoare şi despre Dumitru Gal, partener de afaceri cu Faccin. Fără să stea pe gânduri, l-a contactat pe Gal, dezvăluindu-i ce scria italianul despre el. Astfel, a încălcat confidenţialitatea dosarului penal şi a afectat activitatea Parchetului Beiuş, unitatea la care era înregistrat dosarul penal, subliniază procurorii.
Control judiciar şi tăcere totală
De altfel, după cum a aflat BIHOREANUL, "sabotajul" a fost reclamat chiar de şeful Parchetului Beiuş, procurorul Cosmin Pantea (foto), care supraveghea cercetările în acest caz şi care, în final, în toamna acestui an, în ciuda tuturor manevrelor, l-a trimis în judecată pe Antonio Faccin, procesul încă neprimind termen pentru începerea dezbaterilor.
În schimb, dosarul de corupţie a dus la plasarea Narcisei Paşca sub control judiciar pentru 60 de zile, iar pe lângă obligaţiile standard - să se prezinte la DGA şi la Parchet de câte ori este chemată - poliţista are şi interdicţia de a lua legătura cu persoanele implicate în dosar şi, poate cel mai usturător pentru ea, interdicţia de a-şi exercita profesia. Nemulţumită, a contestat măsura la Tribunalul Bihor, unde, însă, cererea a fost respinsă, după cum a confirmat avocata sa, Simona Paşcu.
Cât despre acuzaţiile grave ce li se aduc, atât Paşca, cât şi cei doi oameni de afaceri implicaţi în dosar au ales să uzeze de dreptul la tăcere. Avocatul lui Dumitru Gal, Ioan Banciu, a justificat această atitudine prin natura confidenţială a fazei de urmărire penală. "Ancheta este nepublică", a declarat apărătorul, refuzând alte detalii.
Dar tăcerea nu poate ascunde urâţenia situaţiei: pentru câteva mii de euro, câteva lădiţe de fructe, un parfum şi visul unei vacanţe exotice, o femeie care trebuia să apere legea, mamă a trei copii, şi-a dezonorat uniforma, ca să-l apere pe violatorul unui alt copil...
SUSPENDATĂ
S-au delimitat de ea
Măsura Parchetului Bihor de a interzice Narcisei Paşca să-şi exercite profesia a determinat conducerea Poliţiei să îi suspende raporturile de muncă până la clarificarea situaţiei.
Reprezentanţii IPJ Bihor refuză să comenteze situaţia, însă în septembrie, când anchetatorii au percheziţionat sediul Poliţiei Beiuş pentru a strânge dovezi, anunţaseră că "se delimitează ferm de orice activitate care nu este în concordanţă cu legea", precizând că "indiferent de calitatea persoanei care încalcă prevederile legale, se vor lua toate măsurile prevăzute de lege".
"În funcţie de rezultatul cercetărilor şi evoluţia anchetei, care beneficiază de sprijinul nemijlocit al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor în conformitate cu prevederile legale, conducerea instituţiei va dispune, cu celeritate, măsuri legale în consecinţă", a transmis Poliţia.