Documentarul „Justiție capturată” nu a șocat România, a confirmat-o și a trezit-o. A arătat, pe înțelesul tuturor, ceea ce oamenii simțeau de mult: că puterile statului sunt corupte și se acoperă una pe alta. Dar corupția justiției e cea mai ticăloasă dintre toate, fiindcă tocmai justiția ar trebui să sancționeze corupția din toate celelalte puteri și instituții. Or, când judecătorul fură cu hoții, nu mai ai stat de drept, ci un stat de nedrept.
Recorder a explicat cum se „rezolvă” dosare prin prescripție, schimbarea judecătorilor, manipularea repartizării dosarelor, delegări și detașări. Nu sunt derapaje, sunt reguli. O mafie. De aceea unii magistrați apar ca martorii protejați din dosarele anti-Mafia: pentru că, în România, dreptatea are nevoie de blur.
Nu e o simplă rușine morală, ci pericol de securitate națională, una dintre vulnerabilitățile folosite de Rusia și de sculele în războiul ei hibrid asupra României: nimic nu slăbește un stat mai eficient decât pierderea încrederii în propriile instituții. Când justiția se clatină, totul se surpă: democrația, siguranța, economia, contractele, proprietatea, viața de zi cu zi.
În prima sa reacție, președintele României l-a concurat pe Pilat din Pont. A dat din umeri și a transmis că „soluția e în interiorul sistemului”. Adică în interiorul mafiei. Exact acolo unde magistrații onești, câți or mai fi, sunt terorizați de șefii instanțelor și de CSM. Să ceri sesizări interne într-un sistem capturat e ca și cum ai cere victimelor să ceară dreptate agresorului. S-a întrebat „de ce nu avem rapoarte interne”, de parcă nu el ar fi lipsit de la toate ședințele CSM, de parcă nu el ar fi semnat numirea Liei Savonea la șefia ÎCCJ. Detestabil. România onestă promisă în campanie s-a topit la primul test. Oamenii au reacționat: „Ați băut apă după Iohannis?”, „Convocați CSM!”. Au spus pe nume ipocriziei: justiția nu e o breaslă, e infrastructura democrației. Și dacă aceasta e putredă, nu mai merge nimic.
Datorită lor a urmat corecția, printr-un nou mesaj. Dar justiția în colaps nu se repară cu formulare trimise la „[email protected]” și „[email protected]”. Nu așa răspunde un șef de stat când magistrații cer ajutor. Președintele nu face voluntariat la call-center sau terapie de grup. Are instrumente constituționale: participare la CSM, cereri de măsuri, convocări, rapoarte, mesaje în Parlament. Toate ignorate până acum.
Instituțiile? Reacții tipice: Secția pentru judecători a CSM, Curtea de Apel București, conducerea CSM au strigat „atac la justiție”: dai în mine, dai în fabrici și uzine! Inspecția Judiciară îl vânează pe unul dintre magistrații intervievați. Televiziunile infractorilor urlă: linșaj. Iar partidele mari, cu excepția USR, au reacții anemice. Doar premierul Bolojan a realizat responsabilitatea, vorbind de schimbări legislative, din afara justiției.
Curățenia nu se poate face peste noapte, e adevărat, dar voința se vede imediat, la fel și lipsa ei. Săptămâna trecută s-a văzut cine are voință și cine are doar funcție. Dacă președintele va continua să stea pe margine, România va rămâne prizoniera justiției capturate, cu tot cu viitorul ei. Nimic nu se poate construi fără dreptate.