Când a fost nominalizat pentru postul de primar, toți au spus despre Florin Birta că este omul lui Bolojan, că e creația și protejatul acestuia. După cum arată acum lucrurile, se pare că, din contră, fostul primar îi poartă sâmbetele actualului și vrea cu orice preț să-l lase să-și rupă gâtul.

Asta pentru că i-a lăsat niște teme de casă nu numai foarte dificile, dar din acelea care ar putea să-l lase repetent la capitolul bună administrare. Trebuie să ai mare ură pe cineva ca să-i lași moștenire o lucrare de complexitatea pasajelor din Centrul Civic. Nicio investiție nu a fost atât de complicată, cu atât de severe implicații în trafic și, implicit, supusă sudalmelor de rigoare ale șoferilor orădeni, care nu prea sunt obișnuiți să moară în trafic.

Acum, că săpăturile au început, e tardiv să mai discutăm despre necesitatea și utilitatea acestor pasaje. Trebuie să vedem pe unde scoatem cămașa, ca traficul să fie suportabil, iar lucrările să se termine la timp.

Mi-a plăcut propunerea useriștilor de a se monta camere la locul șantierului, ca să vadă tot orădeanul cum se muncește. Vorba aia: „ochiul stăpânului îngrașă vita”.

Mi-s dragi constructorii, dar și mai dragă mi-e supravegherea permanentă a acestora și, dacă primarul vrea să obțină finalizarea lucrărilor la termen, cred că ar trebui să-și mute biroul pe treptele Catedralei Ortodoxe. Nu de alta, dar când vine vorba de scuze, constructorii sunt mai meșteri ca Manole și dau vina nu doar pe cele patru anotimpuri, ci și pe prețuri, războaie și pandemii.

Poate era mai bine ca investiția să fie împărțită pe mai multe tronsoane, date mai multor antreprenori, mai ales că actualii constructorii nu au prea rupt gura târgului la capitolul viteză nici în ce privește pasajul de la blocul Cicero.

Oricum, îi recomand domnului primar să poarte hainele pe dos, să nu se prindă de el blestemele celor blocați în ambuteiaje...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!