Ministerul Educației a dat publicității metarankingul național pentru anul 2021, adică ierarhia celor mai bune instituții de învățământ superior din România.

Clasamentul cuprinde 30 de universități românești de stat, din totalul de 54, și o singură instituție privată (Universitatea Titu Maiorescu din București).

Ierarhizarea s-a făcut pe baza rezultatelor universităților în mai multe clasamente internaționale. Pe primul loc în țară s-a clasat Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, urmată de Universitatea din București și Universitatea Politehnică din București.

Universitatea din Oradea ocupă poziția a 19-a, după Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș din Timișoara și înaintea Universității Ștefan cel Mare din Suceava. Ultima poziție din clasament este ocupată de Universitatea din Petroșani.

Metarankingul național vizează să identifice instituțiile de învățământ superior reprezentative din România, performante la nivel științific și cu vizibilitate internațională în clasamentele globale ale universităților europene și occidentale, să diferențieze instituțiile de învățământ superior din România și să ofere managementului academic național un instrument de analiză corect și echitabil privitor la impactul universităților românești în aria academică internațională.

În total, în România funcționează 93 de instituții de învățământ superior, publice și private, aflate în 23 de orașe.

Citește mai jos raportul complet dat publicității de Ministerul Educației:

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!