Traficul auto prin Piaţa Unirii va fi interzis luni seară între orele 19 – 23 pentru desfăşurarea în bune condiţii concertului José Carreras.

"În vederea organizării concertului susţinut de către renumitul tenor José Carreras, circulaţia rutieră în Piaţa Unirii, de la intersecţia cu strada Primăriei până la intersecţia cu str. Iuliu Maniu, se va închide în data de 6 septembrie 2021, între orele 19:00-23:00", au anunţat vineri reprezentanţii Primăriei.

Dată fiind închiderea Pieţei Unirii pe durata restricţiilor de circulaţie, autobuzele de pe liniile 12 şi 14 vor avea traseele modificate.

Astfel, traseul liniei 12 va fi scurtat până la Parcul 1 Decembrie şi se va desfăşura pe străzile: Piaţa 1 Decembrie - Parc 1 Decembrie (staţie Piaţa 1 Decembrie) - Mihai Viteazul - Sucevei şi Horea, după care va continua nemodificat pânǎ la staţia cap linie Kaufland din Nufǎrul.

Traseul liniei 14 va fi modificat numai pe sensul de mers către Universitate, care va urma străzile: Tudor Vladimirescu – Decebal - Autogara Decebal - Colegiul Economic - Oficiul de cadastru.

Asociația pentru Promovarea Turismului în Oradea și Regiune a anunțat miercuri suplimentarea cu încă 476 a celor 2.000 de bilete de intrare după ce acestea s-au epuizat mult mai repede față de cum se așteptau organizatorii.

Celebrul tenor José Carreras va concerta în premieră la Oradea luni seară de la ora 20, în cadrul unui concert în deschiderea căruia vor evolua orchestra Filarmonicii orădene și tânăra Laura Bretan, cunoscută datorită show-ului America’s Got Talent.