Aproape 50 de metri cubi de material lemnos, fără proveniență legală, în valoare de 11.800 de lei, au fost confiscați valoric de polițiștii bihoreni, de la un transportator din Bihor, care s-a ales şi cu o amendă în valoare de 2.000 lei.
Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, transportatorul a fost dibuit în timpul unei acţiuni a poliţiştilor de la Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice.
„Polițiștii au constatat că, în perioada 1 decembrie 2022 - 20 aprilie anul curent, un bărbat de 46 de ani din localitatea Cociuba Mică, în calitate de transportator autorizat, ar fi efectuat 10 transporturi de material lemnos, în cadrul cărora ar fi transportat, cu o autoutilitară, în total, 48,10 metri cubi de lemne de foc, de diferite specii, fără proveniență legală", se precizează în informare.