Tribunalul Bihor a respins, vineri, plângerea formulată de adjuncta șefului ITM Bihor, Nadia Racz, împotriva măsurii controlului judiciar dispusă pe numele ei de procurorii DNA Oradea, care o cercetează pentru corupţie.

Potrivit portalului instanţei, Racz a fost obligată, totodată, să plătească 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. Decizia pronunţată este definitivă.

Adjuncta şefului ITM Bihor a fost reţinută de procurorii DNA Oradea pe 20 octombrie, după ce, trei zile mai devreme, anchetatorii au prins în flagrant delict două funcţionare din instituţie luând şpagă de la un om de afaceri. În aceeaşi zi, anchetatorii au desfăşurat mai multe percheziţii în Oradea, inclusiv la sediul ITM, de unde au ridicat acte de la Serviciul Control Relaţii de Muncă.

Procurorii DNA Oradea au făcut publice informaţii sumare despre caz, comunicând doar că Nadia Racz a fost încarcerată pentru 24 ore în Arestul Poliţiei Bihor, iar o zi mai târziu a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile cu interdicţia de a exercita orice fel de activitate de control în domeniul de competenţă al ITM.

Măsuri similare au fost dispuse pe 18 şi 20 octombrie şi în cazul a trei funcţionare de la Serviciul Control Relații de Muncă al ITM Bihor, Daniela Hriscu, Natalia Floruţa şi Aurica Buhaş, inculpate în acelaşi dosar tot pentru mită.

În singurul comunicat transmis de Biroul de presă al DNA se arată că, în perioada 14 februarie 2022 - 17 octombrie 2023, în contextul unor controale, cele patru femei vizate de dosar, deci și adjuncta Nadia Racz, ar fi pretins şi primit, în repetate rânduri, de la mai mulți oameni de afaceri, diferite sume de bani, cuprinse între 2.000 lei și 4.000 lei. 

Funcţionarele acţionau în echipe diferite, spun procurorii, şi cereau mita pentru a nu sancţiona neregulile găsite la firmele afaceriştilor, printre care și pentru „munca la negru”, adică primirea la muncă a unuia sau a mai multor salariați în perioada în care aceştia au contractul suspendat.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!