Pentru cei mai tinerei, puțină istorie. Pe vremea inenarabilului primar Petru Filip, în ciuda tuturor criticilor, totuși s-a mai făcut câte ceva. Bunăoară, s-a dat un tun de toată frumusețea cu bazinul olimpic, hidoșenia aia care seamănă cu o cutie de conservă. Pentru constructorul de atunci, MBS Group, duhnind prin toți porii a Partidul Democrat, a fost floare la ureche să câștige licitația, mai ales că se zvonea că inițialele MB vin de la Mircea Băsescu, fratele președintelui Traian.

Exact în același timp, s-a construit și bazinul de la Debrețin. Acela a costat jumătate din conserva orădeană, dar are în plus un bazin mai mic, pentru încălzire, iar construcția arată civilizat, cu multe spații vitrate. Asta ca să înțelegeți ce ereditate încărcată are ctitoria MBS, care a început să se degradeze înainte de a se usca cerneala pe ordinul de plată.

Orădenii au înghițit gălușca și s-au apucat să repare bazinul. De obicei, când e vorba de reparații, este de preferat ca acestea să le facă firma care a și construit investiția. Numai că mi se pare că e scandalos să-i aduci tot pe cei de la MBS, ca să dea și al doilea tun.

Așa că, ceea ce trebuia să coste inițial 1,4 milioane de lei și să dureze o jumătate de an s-a întins pe mai bine de doi ani și a ajuns la fabuloasa sumă de 16,6 milioane de lei sub ochii umezi și nedumeriți ai șefilor de la Direcția Patrimoniu Imobiliar care coordonează lucrarea.

Eu credeam că firma pedistă a dispărut de mult și că patronii s-au dat la fund, dar, iată, noi îi resuscităm! În momentul de față încă nu știm când va fi gata lucrarea și câți bani se vor mai da, dar un lucru e cert: dacă cineva te prostește o dată, ai căzut de fraier, dar dacă și a doua oară o pățești, ești prost de-a binelea!

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!