Poliția Locală Oradea a dispus dezafectarea unui telescop amplasat ilegal în vârful dealului Ciuperca. Firma Jumpy Divertisment, care s-a grăbit să amplaseze ocheanul fără să ducă la bun sfârşit formalităţile de legalizare a acestuia, începute anul trecut, va fi amendată.
A fost dezafectat...
"Poliţia Locală Oradea, prin Compartimentul Disciplina în Construcţii, urmează să amendeze firma - care a cerut amplasarea instalaţiei - cu suma de 1.000 lei pentru lipsa autorizaţiei de construire. De asemenea, se va solicita intrarea în legalitate", a declarat pentru BIHOREANUL purtătorul de cuvânt al Primăriei, Anca Deac.
Telescopul, care până săptămâna trecută putea fi folosit de la cel mai înalt punct de belvedere la un tarif de 5 lei pentru 2 minute, a fost demontat cu automatul de plată cu tot.
Marţi dimineaţă din instalaţie mai exista la faţa locului doar postamentul, celula fotovoltaică şi suportul ocheanului, ambele acoperite cu huse.
"Ideea de a amplasa un telescop pentru turiştii care urcă pe dealul Ciuperca nu este rea. O astfel de instalaţie chiar se cere aici. Nu înţeleg, în schimb, de ce firma s-a oprit din legalizarea amplasării acesteia după ce a obţinut anul trecut Certificatul de Urbanism", a spus un reprezentant al Primăriei.
Consolidări suplimentare
În ceea ce priveşte lucrările de reabilitare a dealului Ciuperca, începute la sfârşitul lunii februarie, acestea se află în faza refacerii aleilor, spaţiilor verzi, reţelelor de iluminat şi irigaţii, precum şi a punctelor de belvedere.
Conducerea Primăriei refuză să avanseze un termen de finalizare a lucrărilor, având în vedere necesitatea derulării unor lucrări suplimentare. Priveliștea asupra versantului este una dezolantă: acesta a rămas total fără vegetație și este „împănat” de materiale de construcții și utilaje.
După ce versantul a fost întărit încă din 2017 cu un rând de piloţi foraţi la o adâncime de 12 metri la cota 167,5 metri şi un altul la o adâncime de 15 metri, la cota 177,5 metri, municipalitatea va comanda încă un rând de stâlpi îngropaţi.
"La propunerea experţilor vom mai amplasa încă 10 piloţi foraţi la o adâncime de circa 15 metri şi încă 10 stâlpi din fier", a declarat şeful Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Europeană, Marius Moş.
Un proces pierdut...
Dealul Ciuperca este refăcut de firma Gavella, pentru suma de 2,6 milioane lei, după ce a fost distrus de alunecări de teren care au avut loc în noiembrie 2016 (foto jos).
Lucrările de structură vor implica realizarea aleilor, a structurii metalice, a pergolei, şi amenajarea treptelor, iar cele de arhitectură vor presupune refacerea tencuielilor şi vopsitoriei clădirii Caffe Ciuperca, a punctelor de belvedere de deasupra acesteia, precum şi reamenajarea amfiteatrului în aer liber.
În paralel cu desfăşurarea lucrărilor, municipalitatea a dat în judecată firmele care au proiectat şi executat lucrările de reamenajare a dealului cărora le cere 2,45 milioane lei, reprezentând suma pe care o va cheltui pentru refacerea acestuia.
După cum BIHOREANUL a scris recent, Primăria a pierdut în primă instanţă procesul deschis la Tribunalul Bihor pe considerentul că a depus prea târziu cererea de chemare în judecată. În momentul de faţă juriştii municipalităţii pregătesc calea de atac la Curtea de Apel.
Vezi în filmulețul de mai jos stadiul lucrărilor!