Ajunse pentru a patra oară la Oradea, Conferințele Dilema au avut anul acesta tema „Chipuri ale identității”, iar unul dintre conferențiarii celei de-a doua zile, cea de vineri, a fascinat auditoriul cu un excurs în istoria primelor formațiuni prestatale din Țara Românească și legăturile valahilor cu Occidentul.
Celălalt, Marius Lazurca, cel mai important consilier al președintelui Nicușor Dan, a avut un expozeu profesoral, iar la final, solicitat de BIHOREANUL să-și explice o afirmație despre „dispariția imperiilor” în condițiile în care Rusia își continuă totuși comportamentul expansionist, a preferat – în locul măcar a unui răspuns diplomatic, dacă nu real, la obiect – să declare că... nu răspunde.
Identitățile valahe
A doua zi a Conferințelor Dilema, găzduite în acest an de Muzeul Țării Crișurilor, l-a avut ca moderator, ca de obicei, pe redactorul șef al celei mai prestigioase reviste de cultură din România, Sever Voinescu (foto), iar întâlnirea cu publicul – căruia i-a fost propusă tema „Chipuri ale identității” – a fost împărțită în două, cu tot atâtea capete de afiș.
În prima parte, istoricul, publicistul și scriitorul Ovidiu Pecican (foto), profesor la Universitatea Babeș – Bolyai, cu reputația unei erudiții vaste și autor a numeroase cărți (dintre care amintim, de pildă, „Studii de civilizație europeană – Troia. Veneția. Roma”, „Sânge și trandafiri – Cultura ero(t)ică în Moldova lui Ștefan cel Mare” ori „Istoria României – Stat și Cultură”), a oferit o prelegere captivantă privind o parte din identitatea românească – „Zorii unei identități statale – Țara Românească/Transalpina/Valahia”.
Vorbind liber, conferențiarul a expus și argumentat teza că „agregarea statală a Țării Românești se dovedește plurietnică și ambiguă confesional”, arătând că abia la mijlocul secolului XIV catolicismul a fost înlocuit în această parte a actualei Românii de ortodoxie, odată cu întemeierea primei mitropolii ortodoxe de către Nicolae Alexandru, iar apariția primelor formațiuni prestatale valahe a implicat nu doar valahi, adică români, ci și cumani, unguri, sași, tătari și cruciați ioaniți care în secolele XIII-XIV au „ales” să fie români trăind în Valahia, nu în alte părți.
„Identitatea noastră este alcătuită de fapt din identități diverse”, a conchis Ovidiu Pecican.
„Cine suntem și ce vrem”
Probabil și mai cunoscut publicului larg este Marius Lazurca (foto), cel de-al doilea conferențiar al zilei, și nu atât datorită trecutului de ambasador în patru state, inclusiv în Republica Moldova (unde a avut relații preferențiale cu Mitropolia Moldovei, subordonată Patriarhiei Moscovei, în detrimentul Mitropoliei Basarabiei, subordonată Patriarhiei Române), cât mulțumită poziției pe care o are de 9 luni - cea de consilier prezidențial al lui Nicușor Dan, șef al Departamentelor de Securitate Națională și de Politică Externă din cadrul Administrației Prezidențiale.
Spre deosebire de antevorbitorul său, Lazurca s-a folosit de notițe pentru a vorbi despre „Cine suntem și ce vrem”, o prelegere declarată a fi despre „diplomație în întruchiparea ei operațională” (ceea ce nu a fost), în realitate un set de definiții ale unor concepte pe care conferențiarul putea să prezume că un public cât de cât avizat, fie el și din „provincie”, le cunoaște deja.
Înainte de a o începe, Lazurca a prevenit auditoriul că și-a construit prelegerea „în jurul a trei întrebări”, și anume „cine suntem” (evocând însă chestiunea identității naționale doar în termeni generici, nu specific românești), „ce putem face” (adică „ce își permite să facă cu forțe proprii națiunea română pe scena regională, europeană și internațională”) și „dacă putem face mai mult decât ceea ce deja am dovedit că putem face”.
După ce a livrat profesoral definiții terminologice (ce este „statul-națiune”, ce sunt „interesele naționale”), Lazurca și-a răspuns doar la a treia întrebare. Deși, potrivit spuselor sale, „este un stat de pluton, nici prea-prea, nici foarte-foarte”, România ar avea capacitatea să se dezvolte, cu condiția ca „cei care ne conduc să aibă mai mult curaj și mai multă creativitate politică”: „Să fim pe locurile 6-8 în Uniunea Europeană la PIB/capita, să manifestăm curaj și creativitate în interiorul alianțelor și parteneriatelor, să schimbăm structura bugetelor naționale, să stimulăm apariția unor campioni economici în energie, IT, logistică, turismul de nișă, agricultura de nișă, dar și agricultura de masă”.
Întrebări alese, răspuns refuzat
Ca de fiecare dată, publicul Conferințelor Dilema a putut adresa întrebări conferențiarilor, dar cel care a decis care dintre ele să ajungă la destinatar a fost redactorul șef al Dilemei. Motivul? Curioșii nu au putut să le formuleze liber, ci doar să le trimită prin SMS la un număr de telefon, cel care a hotărât care să fie citite și în ce formă (căci pe multe le-a „comasat” cu altele) fiind Sever Voinescu.
El însuși fost angajat al Ministerului Afacerilor Externe, deci coleg cu Lazurca, acesta a ales să ignore o întrebare a BIHOREANULUI pornită de la două afirmații aparținând tocmai diplomatului de carieră, și anume: „Dispariția imperiilor a definit scena internațională ca spațiu al interacțiunii între statele naționale. Succesul lor în competiția globală depinde de claritatea cu care își definesc interesele naționale, adică de felul în care își transferă identitatea în exercițiu diplomatic”.
După încheierea conferinței, reporterul l-a abordat pe Lazurca pentru a-i adresa prin viu grai întrebarea expediată anterior prin SMS: „Cum se poate vorbi despre „dispariția imperiilor” în 2026, la patru ani după ce Rusia, acum „Federație”, a pornit într-o nouă expansiune teritorială, cu nimic diferită de vremea țarilor și sovietelor, și, în consecință, cum ar putea interacționa statele naționale într-un mod firesc cu acest imperiu aflat, e drept, în mod paradoxal, și în declin, nu doar în expansiune?”.
Reacția consilierului prezidențial a fost neaștepată. Imediat ce reporterul a rostit cuvântul Rusia, Lazurca a spus, sec și categoric: „Nu răspund la această întrebare”, după care s-a îndreptat în altă parte a sălii.
Fără să încerce măcar un răspuns „diplomatic”, care să nu angajeze instituția la care lucrează, dar mai ales fără a lămuri dacă imperiile chiar au dispărut, așa cum susține, sau încă agonizează, cum arată realitatea însăși. O realitate în care, tocmai din acest motiv, celelalte state, mai ales dacă îi sunt vecine, nu pot fi în siguranță.