Universitatea din Oradea este în al patrulea eșalon al universităților românești cuprinse în clasamentul global al instituțiilor academice făcut de revista britanică „Times Higher Education” (THE), considerat una dintre cele mai cuprinzătoare evaluări a performanțelor academice.

Topul pentru anul 2025 al universităților din întreaga lume a fost realizat după evaluarea a 18 indicatori din cinci domenii cheie: predare, infrastructura de cercetare, calitatea cercetării, implicarea în mediul de afaceri și perspectiva internațională.

UO a fost inclusă în categoria 1501+, adică între universitățile aflate după poziția 1.500 din totalul de 2092 de clasări, fără a-i fi atribuit un loc anume.

În evaluarea precedentă, făcută pentru anul 2024, UO era în categoria 1201-1500, adică mai bine poziționată, în timp ce în 2023 a fost tot în eșalonul 1501+.

Conform THE, UO a obținut cel mai mare scor la perspectiva internațională pe care o are mediul academic de aici, în vreme ce punctajul cel mai mic îl are la infrastructura de cercetare pe care o oferă. În schimb, calitatea cercetării este apreciată, având un punctaj bun.

Clasamentul universităților din România:

Oxford, cea mai bună universitate din lume

Universitățile din România cel mai bine clasate sunt două la număr, ambele în categoria locurilor 801-1.000, tot fără a li se aloca o poziție anume: Academia de Științe Economice București și Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila, tot din București.

Pe pozițiile 1001-1200 s-au clasat Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca și Universitatea București, iar apoi în categoria 1201-1500 se situează instituții de învățământ precum UBB Cluj Napoca, Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, Universitatea Transilvania din Brașov sau USAMV Cluj Napoca.

În categoria în care se află UO se mai regăsesc universitățile Alexandru Ioan Cuza Iași, Dunărea de Jos din Galați, Lucian Blaga din Sibiu, Ovidius din Constanța, Universitatea Politehnică din București sau Universitatea din Craiova.

Clasamentul THE pentru anul 2025 include 2.092 de universități, dintre care 185 sunt nou intrate.

Topul global este condus de Universitatea din Oxford din Marea Britanie, urmată de Institutul de Tehnologie Massachusettes (SUA) și de Universitatea Harvard (USA).

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!